Guvernul României a publicat Lista companiilor care au obținut Avize tehnice de racordare. Este vorba de avize în cuantum de 80.000 MW, adică de peste...
Asociații companiei Amazon au decis, recent, majorarea capitalului social cu 200 milioane lei până la concurența sumei de 280 milioane lei, potrivit unei decizii publicată în Monitorul...
Compania ArcelorMittal a anunțat, vineri, că vrea să-și majoreze capitalul cu trei miliarde de dolari, ca să-și reducă datoria netă, în condiţiile în care industria siderurgică se confruntă cu scăderea preţurilor şi o supra-ofertă de oţel la nivel mondial.
În cadrul unei operţiuni internaţionale îndreptate împotriva traficului ilegal la graniţa Uniunii Europene, Direcţia Generală a Vămilor în colaborare cu OLAF şi cu unele...