Cartelul Imobiliarelor în Primărie. Teren lângă Palas de 10 ori mai ieftin pentru interpușii lui Harabagiu

0
5,395 views
Lucian Răchiteanu, un personaj cvasianonim, angajat al unei firme care vinde produse de nutriție pentru animale, a plătit 150.000 de euro pentru un teren de lângă Palas, dar valoarea acestuia este de cel puțin 10 ori mai mare @ Toate informațiile și documentele arată că este vorba de o afacere derulată prin interpuși @ Viceprimarul Gabriel Harabagiu a mutat afacerea sa cu tonete și rulote de alimentație publică pe o firmă înființată de familia Răchiteanu și care își are sediul social în casa acesteia @ Totodată, Lucian Răchiteanu este cumnatul lui Mircea Neculai Rotariu, un apropiat al lui Harabagiu, mai mereu prezent în anticamera sau chiar în biroul acestuia din Primăria municipiului Iași @ La scurt timp de la parafarea tranzacției imobiliare, este emisă o autorizație de construire unică în istorie: proprietarului i se recomandă să realizeze un schimb de terenuri cu primăria pentru a construi un complex de afaceri cu hotel și show-room @ Terenul de aproape 1.200 metri pătrați a fost cumpărat în septembrie 2017, cu 150.000 de euro, de la Sigfried Miscovici, cetățean româno-israelian căruia i-a fost retrocedată suprafața, dar agenții imobiliari susțin că adevărata valoare depășește 1,6 milioane de euro
 
Afacerea demascată astăzi de 7Est demonstrează că în Primăria Iași s-a cuibărit o rețea care controlează afacerile imobiliare în Iași, fie că este vorba de retrocedări, tranzacții cu terenuri sau probleme de urbanism.
Numărul 2 din palatul Roznovanu, viceprimarul Gabriel Harabagiu, pe mâinile căruia a încăput „urbanismul” și „cadastrul”, domenii în jurul cărora gravitează cele mai mari interese dar și cei mai mulți bani, este omul către care duc toate ramificațiile unei afaceri ce privește un teren ultra-central, situat în coasta Palas, evaluat la aproximativ 1.600.000 euro de către agenții imobiliari.
Cine este interpusul
Mari semne de întrebare ridică faptul că, peste noapte, un personaj cvasianonim, fără resurse financiare, devine proprietarul unuia dintre cele mai valoroase terenuri de aproape 1.200 metri pătrați, situat în vecinătatea străzii Sf. Lazăr, peste drum de Palas.
Este vorba de Lucian Răchiteanu, în vârstă de 39 de ani, angajat al unei firme care vinde produse de nutriție animală. Bărbatul a cumpărat terenul de la un cetățean israelian, căruia i-a fost retrocedat terenul situat în incinta INCERC (institut de cercetări în domeniul construcțiilor).
Acesta nu este străin de viceprimarul Gabriel Harabagiu. Afacerea lui Harabagiu de comerț stradal, cu tonete și rulote în care se vând produse fast-food și băuturi răcoritoare, a fost trecută pe o firmă înființată de familia Răchiteanu și care are sediul social în continuare într-una dintre locuinețele aceleiași familii.

 

În plus, cumnatul lui Lucian Răchiteanu, Mircea Neculai Rotariu, este un apropiat al lui Harabagiu. Mircea Rotariu este mai mereu prezent în anticamera sau chiar în biroul viceprimarului Harabagiu. Chiar și în zilelele nelucrătoare, cei doi se întâlnesc în biroul din Palatul Roznovanu.
Harabagiu a mutat tonetele pe firma familiei Răchiteanu
Ajuns în fruntea primăriei, Harabagiu a încercat să șteargă urmele legăturii dintre afacerea familiei sale în domeniul comerțului stradal, deoarece aprobările în acest domeniu de activitate depind de semnătura sa.
Astfel, rulotele și tonetele au fost trecute pe firma New Bauen Build SRL. Chiar dacă în prezent firma aparține unui bărbat din Rediu pe nume Puiu Nedelcu, sediul social al acesteia este într-o casă de pe strada Aurel Vlaicu nr. 71, unde Lucian Răchiteanu a avut domiciliul în urmă cu câțiva ani. În plus, firma a fost fondată de alți membrii ai familiei, Anemarie Răchiteanu și Ionuț Răchiteanu. Inițial, firma se numea Baby Shower SRL, dar ulterior, odată cu preluarea afacerilor de comerț stradal, și-a schimbat numele în New Bauen Build SRL precum și structura acționariatului.
Pe Lucian Răchiteanu îl găsim asociat în mai multe firme, într-una dintre acestea fiind partener cu Mircea Neculai Rotariu, care i-a devenit și cumnat. Este vorba de societatea comercială Flexo Relax SRL, înființată în 2011.
Centru de afaceri, hotel și show-room
Lucian Răchiteanu, investitorul apărut din neant sau interpusul „de serviciu”, a cumpărat terenul pe 18 septembrie 2017, iar zece zile mai târziu a depus la Primărie solicitare pentru eliberarea a două certificate de urbanism, unul pentru PUZ pentru realizarea unei investiții ce prevede ridicarea unui centru de afaceri cu spații de cazare și show-room și unul pentru împrejmuirea terenului de pe strada Măcelari nr.4.
Certificat de urbanism eliberat în timp record: 4 zile!
Dacă pentru cei mai mulți dintre ieșeni, oameni de rând sau potenți dezvoltatori imobiliari, timpul de așteptare până la eliberarea unui certificat de urbanism depășește și o lună de zile, pentru Lucian Răchiteanu, anonimul cu legături la vârf, Primăria Iași s-a pus repede în mișcare. Astfel, după numai patru zile lucrătoare, pe 4 octombrie 2017, municipalitatea ieșeană emite cele două certificate de urbanism, unul pentru realizare PUZ, al doilea pentru împrejmuirea terenului din curtea INCERC.
Autorizație unică în istorie. Primăria recomandă un schimb de terenuri
Singurul inconvenient al afacerii este poziționarea terenului, în curtea INCERC, accesul către acesta realizându-se printr-o deschidere mică la strada profesor Anton Șesan. O investiție pe acest teren este mai lesne de realizat dacă deschiderea la strada principală este mai mare.
Caz unic în istoria Primăriei Iași, într-o autorizație de împrejmuire, adică pentru ridicarea unui gard, proprietarului i se sugerează să realizeze un schimb de terenuri.
„Având în vedere configurația actuală a parcelei precum și amplasarea față de vecinătăți, în vederea asigurării caracteristicilor care să permită amplasarea de construcții, este necesară reconfigurarea parcelei, eventual prin schimb de terenuri”, se arată în autorizația de construire emisă pe numele lui Lucian Răchiteanu.
Conform legii, un schimb de terenuri se realizează la inițiativa autorității locale în cazul în care acesta este util Consiliului Local și nu vreunei persoane private.
Artizanii acestei afaceri se află de mult în tatonări. Nu întâmplător, cumnatul lui Lucian Răchiteanu și omul de încredere al viceprimarului, Mircea Neculai Rotariu a solicitat anterior informații pentru concesionarea unui teren învecinat, cu deschidere la strada Anton Șesan, pentru realizarea unei parcări.
Terenul a fost retrocedat unui evreu de 86 de ani
Terenul situat în inima celei mai râvnite zone din Iași a fost retrocedat după ani de procese unui cetățean cu  dublă cetățenie româno-israeliană, Sigfried Moscovici, în vârstă de 86 de ani.
Până să intre în posesia moștenirii, Moscovici s-a aflat în proces cu Primăria Iași, dar și INCERC (institut al statului român care efectuează cercetări în domeniul construcțiilor). A fost nevoie de două sentințe pentru care acesta să fie pus în posesie.
Pe 18 septembrie, Lucian Răchiteanu semnează contractul de vânzare-cumpărare, evreul Sigfried Moscovici fiind reprezentat de către avocatul ieșean Oana Daniela Lupu.
Din „pământ din iarbă verde”, Lucian Răchitean scoate din buzunare 150.000 de euro, bani pe care îi virează în contul deschis pe numele lui Sigfried Moscovici. Conform contractului, 37.500 de euro s-au achitat anterior semnării actului, iar diferența de 112.500 de euro, la data autentificării.
Lucian Răchiteanu este din 2014 director zonal de vânzări la firma Bionim, care comercializează produse de nutriție pentru animale.
Zona în care este situat terenul cumpărat de Răchiteanu a cunoscut cea mai mare dezvoltare, cei mai potenți investitori ai momentului ridicând pe străzile învecinate blocuri de locuințe, dar și clădiri de birouri.
„Investițiile realizate în ultimii ani de către diverși dezvoltatori imobiliari dar și prezența ansamblului Palas în zonă au făcut ca prețurile terenurilor să crească foarte mult. În prezent, se cere și 1.500 de euro pe metru pătrat, iar prețurile sunt în creștere”, a spus un agent imobiliar consultat de 7Est.
Un calcul matematic arată că Lucian Răchiteanu a cumpărat terenul cu aproximativ 133 euro pe metru pătrat, de vreo zece ori mai ieftin decât prețul pieții.
Tudor LEAHU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here