Fostul administrator al Institutului de Medicină Legală din Iași, judecat pentru trafic de influență, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.
Fostul administrator al Institutului de Medicină Legală din Iași, judecat pentru trafic de influență, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare. Deși, inițial, primise aceeași pedeapsă, individul a făcut apel la hotărârea din prima instanță, invocând faptul că suferea de ceea ce apărarea sa a numit „boala jocurilor de noroc”.
Eugen Chebac, administrator al IML Iași până acum doi ani, când a fost prins de procurori că lua șpagă, a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare. Potrivit procurorilor, în martie 2024 a abordat mai mulți oameni care ajungeau la sediul IML pentru diverse acte medicale. Îi asigura pe aceștia că poate interveni pe lângă angajați în favoarea lor. Iar pentru asta cerea mită cuprinsă între 500 și 5.000 de euro.
În total, anchetatorii au confiscat 14.900 de euro de la individ, bani pe care acesta i-ar fi făcut într-o singură lună. Sursele banilor erau variate, mai arată procurorii. Ei proveneau de la un șofer prins beat la volan, pe care Chebac l-a asigurat de returnarea permisului de conducere, de la tatăl unui tânăr prins drogat la volan, pentru care individul a garantat că analizele îl vor scoate curat, dar și de la victima unei agresiuni, cu care Chebac a negociat mai multe zile de îngrijiri medicale pe certificatul medico-legal.
Pentru toate acestea, Chebac a fost condamnat definitiv acum, dar nu va sta după gratii. El a contestat, însă, și această măsură și a încercat să-i impresioneze pe judecători motivând că suferea de boala jocurilor de noroc. Adică avea nevoie constant de bani și, de aceea, cerea de la oamenii care ajungeau la IML Iași.





















































