O dronă a fost găsită într-o gospodărie din Vrancea. Autoritățile nu au confirmat informația. Potrivit jurnaliștilor locali, drona militară este de tipul celor folosite pentru spionaj, informează Mediafax.
UPDATE: Ministerul Apărării anunță că au fost ridicate bucăți de dronă și vor fi analizate
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că o echipă de specialişti a ridicat bucăţi de dronă dintr-o gospodărie din judeţul Vrancea.
”În dimineaţa zilei de 18 ianuarie, la solicitarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, Ministerul Apărării Naţionale a trimis o echipă de specialişti pentru efectuarea unei investigaţii comune, în localitatea Tănăsoaia, ca urmare a descoperirii unor resturi metalice care indică un posibil vehicul aerian.
Fragmentele descoperite au fost ridicate de la faţa locului în vederea analizării”, au declarat reprezentanţii MApN.
Potrivit presei locale, bucăţile de dronă au fost găsite, sâmbătă după amiază, într-o gospodărie din Vrancea.
Echipajele de la SRI și Armată s-au deplasat la fața locului
O dronă militară s-a prăbușit sâmbătă după amiaza într-o gospodărie din comuna Tănăsoaia. Proprietarul terenului a anunțat autoritățile, iar la fața locului au ajuns echipe de specialiști de la SRI și armată, anunță Jurnal de Vrancea.
Drona era, cel mai probabil, cu misiune de spionaj
Sursa menționată mai susține că drona nu avea explozibil fiind, probabil, folosită în misiuni de spionaj. Aparatul de zbor nu a explodat în urma impactului cu solul.
Incidentul nu reprezintă o premieră. Resturi de dronă au fost descoperite în județul Tulcea, lângă graniță, dar și în Vrancea și Argeș, aflate la mare distanță de țintele ucrainene atacate de ruși.
Roi de drone rusești, la 10 kilometri de granița cu România
Un atac cu drone s-a produs duminică asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Tulcenii au primit mesaj RO-Alert.
Un atac cu drone a vizat porturile ucrainene de la Dunăre. Potrivit MApN, „duminică, 18 ianuarie, în jurul orei 01.15, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a identificat un grup de drone aeriene ale Federației Ruse care evoluau în spațiul aerian ucrainean, la aproximativ 10 km nord de frontiera cu România.”
Două aeronave de luptă F-16, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, au primit ordin de pregătire a misiunii de monitorizare aeriană. Ca urmare a dispariției țintelor de pe radare, misiunea a fost anulată după aproximativ 10 minute, aeronavele rămânând la sol.
Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin mesaj RO-Alert, la ora 01.21. Starea de alertă a încetat la ora 01.40. Nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, a mai transmis MApN.
De la începerea agresiunii Federației Rusiei împotriva Ucrainei, au fost înregistrate peste 70 atacuri cu drone în proximitatea frontierei României, a precizat ministerul român.





















































