Locuitorii satului Borosoaia se confruntă în aceste zile cu o situație revoltătoare, generată de compania Apa Vital, operatorul regional de apă și canalizare. În urma unui control recent, reprezentanții companiei au descoperit că mai multe gospodării sunt branșate atât la rețeaua de apă potabilă, cât și la canalizare. Până aici, nimic anormal. Problema apare în momentul în care, fără nicio avertizare prealabilă, Apa Vital a emis notificări de plată uriașe, unele ajungând la 12.000 – 13.000 de lei, calculate retroactiv, pe baza unor presupuse servicii de canalizare neachitate.
Mai mulți locuitori susțin că au avut consumuri modeste de apă, de doar 20–30 de metri cubi, dar s-au trezit cu facturi care depășesc de zeci de ori valoarea reală a serviciilor primite. Modul în care s-au făcut aceste recalculări ridică suspiciuni grave de abuz și lipsă de transparență.
Apa Vital pare să fi aplicat un retroactiv de ani de zile, fără verificări clare, fără notificări prealabile și fără o bază contractuală solidă. Practic, compania cere oamenilor să plătească pentru un serviciu care nu a fost nici corect înregistrat, nici asumat în mod clar de către beneficiar.
Primarul trage semnalul de alarmă
Primarul comunei a reacționat public, anunțând o întâlnire de urgență cu cetățenii afectați marți, 18 noiembrie 2025, la Școala din Borosoaia, unde va fi prezent și un avocat pentru a analiza situația din punct de vedere legal.
“Vă încurajez să participați, este important ca această problemă să fie discutată deschis și rezolvată în interesul comunității. Vă asigur de tot sprijinul meu în apărarea drepturilor cetățenilor din Borosoaia”, a transmis primarul într-un mesaj public.
O companie care sfidează cetățenii
Cazul Borosoaia nu este o excepție. În ultimii ani, Apa Vital a fost acuzată în mai multe localități de atitudine abuzivă, calculări eronate ale consumurilor, lipsă de comunicare și tratamente inegale între abonați. Deși compania se ascunde în spatele legii și al regulamentelor interne, realitatea din teren arată că cetățenii sunt cei care suportă consecințele unei birocrații arogante și a unei gestiuni defectuoase.





















































