Domnilor, trăim vremuri mari! La Iași, apa s-a scumpit de parcă ar fi adusă cu cisterna de pe Lună. În fruntea izvorului de aur stă Doreluș, Măscăriciul Hidraulic, mare bugetar și mai mare iubitor de jeturi reci și profituri calde. Cu zâmbetul unsuros și cravată ca o țeavă albastră, dom’ Doreluș a descoperit piatra filosofală: cum să transformi apa în bani și setea-n abonament.
„Norodul să bea cu măsură, că-i criză!”, zice el, în timp ce-și udă trandafirii din Copou cu apă plată de lux, din conducta proprie. Iar bieții ieșeni, însetați de dreptate, se uită la robinet ca la icoană — îl deschid cu frică și-l închid cu remușcare.
Miăiță cel Milos, premarele muncipiului, a încercat și el să bată cu pumnul în masă. „Ajunge, stimabile Doreluș, că ne usuci bugetul!” Dar Doreluș, cu aer de guru hidrologic, îi răspunde: „Dom’ primar, eu doar reglez presiunea. Dacă-i scump, e din cauza ploii care n-a căzut la timp!”
Și-ntr-o seară, la birtul „La Țeava de Aur”, Cetățeanul Turmentat se plângea unui amic:
— Bre, eu nu mai pot, nene! Mi-o venit factura și mi-o secat sufletul! De azi beau rachiu, că-i mai ieftin ca apa!
— Și nu ți-e rușine? îl întreabă amicul.
— Ba mi-e, dar măcar nu-mi taie ăștia contorul!
Și uite-așa, în timp ce consilierii se ceartă în tribunale, iar poporul se adapă cu spirt sanitar de supărare, Doreluș toarnă în continuare apă peste conturi.
Curat business, coane Doreluș!
Că doar setea poporului e izvorul bogăției dumitale!
