Louise Rozova (fostă Rudnova), considerată fiica nelegitimă a lui Vladimir Putin, a atras recent atenția publicului printr-o postare pe Telegram, în care își arată pentru prima oară chipul și exprimă o opinie dură față de liderul rus.
„Este atât de bine să-mi arăt fața lumii din nou. Îmi amintește în fiecare zi cine m-am născut să fiu — și cine mi-a distrus viața. Omul care a luat milioane de vieți și mi-a distrus pe a mea”, scrie Rozova.
Afirmația a fost citată de ziarul german Bild, care a accesat canalul de Telegram al tinerei rusoaice, numit „The Art of Louise”.
Rozova susține că s-a născut în 2003 la Sankt Petersburg sub numele Elizaveta Krivonogikh, fără tată menționat oficial, dar cu patronimicul „Vladimirovna”, care face referire la Vladimir.

După declanșarea războiului din Ucraina în februarie 2022, tânăra a fugit din Rusia și s-a mutat în Franța, unde a studiat și a organizat expoziții anti-război. În spațiul public au existat și reacții critice, precum cea a artistei ruse Nastia Rodionova, care a refuzat colaborarea cu galeriile din Paris conduse de Rozova, acuzând-o pe aceasta că profită de legăturile cu regimul rus.
Rozova a răspuns că nu este responsabilă pentru acțiunile familiei sale, care „nici măcar nu o ascultă”.




















































