Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui F.I., cercetat pentru tentativă de omor, după ce a atacat o persoană cu un cuțit de tip cutter într-un parc din municipiul Pașcani.
Potrivit rechizitoriului întocmit la 25 iunie 2025, incidentul s-a petrecut pe 8 mai 2025, în jurul orei 09:00, în parcul „La Pompieri” de pe strada Moldovei. În urma unui conflict izbucnit între inculpat și victima H.R.L., F.I. a scos un cuțit și i-a aplicat mai multe lovituri în zona feței, capului și gâtului.
Leziunile provocate au fost severe, inclusiv detașarea parțială a helixului urechii stângi și răni în zona hemitoracelui drept subclavicular. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Gravitatea atacului și zona vizată au pus în pericol viața victimei.
Parchetul a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Serviciul de Investigații Criminale, pentru prinderea inculpatului și administrarea probelor.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Iași. Reprezentanții Parchetului amintesc că trimiterea în judecată nu înfrânge prezumția de nevinovăție, conform Codului de procedură penală.