Un tânăr englez de 37 de ani a suferit o fractură gravă la nivelul coloanei vertebrale și a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, unde a fost preluat imediat de o echipă de medici. Tânărul a avut un accident neplăcut în România, în timpul vacanței alături de iubita sa, și a ajuns în situația în care a riscat să rămână paralizat.
Cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, în unitatea noastră medicală, acreditată AOSpine, neurochirurgii noștri au intervenit prompt, restabilind echilibrul coloanei și oferindu-i pacientului o șansă reală de a merge din nou pe propriile picioare.
În fața riscului ca acest tânăr, plin de viață, să-și piardă mobilitatea, fiecare clipă a contat. Intervenția chirurgicală a fost un succes. Acum, tânărul urmează un program complex de recuperare, iar fiecare pas pe care îl va face va fi o victorie a voinței și a experienței medicale din Iași.
Lucian Eva, Manager al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași: ,,Căderea s-a soldat cu un traumatism grav al coloanei vertebrale, diagnosticul fiind o fractură de coloană de tip C, ceea ce, în literatura de specialitate, implică o lezare traumatică severă a coloanei vertebrale. Din discuțiile cu pacientul și cu familia acestuia s-a decis ca intervenția chirurgicală de restabilire a echilibrului coloanei să fie efectuată în clinica noastră, după ce li s-a explicat în detaliu întreaga procedură. Ulterior, pacientul va putea beneficia de recuperare postoperatorie în țara sa de origine. Operația s-a desfășurat în condiții optime; pacientul a început deja procesul de recuperare în spital și, în perioada următoare, poate fi repatriat pentru a-și continua tratamentul de recuperare”.
Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași – unitate medicală acreditată AOSpine – figurează pe lista internațională a acestei fundații pentru intervenții chirurgicale de acest gen, ceea ce înseamnă că, oriunde s-ar afla în lume un pacient cu un traumatism sau o afecțiune a coloanei vertebrale, AOSpine recunoaște standardul nostru chirurgical ca fiind echivalent cu cel al celor mai renumite centre mondiale.