Salarii majorate ilegal timp de aproape opt ani, plăți de sute de mii de lei către entități diferite de cele care au emis facturile, achiziții publice făcute „offline”, patrimoniu de milioane de lei dispărut din evidențe și taxe locale neîncasate. Acesta este tabloul devastator conturat de Camera de Conturi Iași în urma auditului desfășurat la Primăria Belcești, condusă de primarul PSD Dumitru Tănasă. Raportul scoate la iveală un lanț de nereguli asupra modului în care au fost gestionate fondurile publice, într-o comună deja marcată de controverse și suspiciuni investigate anterior de procurorii anticorupție.
Unul dintre cele mai severe rapoarte de audit emise în ultimii ani de Camera de Conturi Iași scoate la lumină un tablou alarmant al modului în care au fost gestionate fondurile publice și patrimoniul comunei Belcești, administrație condusă de primarul PSD Dumitru Tanasă.
Concluzia auditorilor este devastatoare: situațiile financiare ale Primăriei Belcești pentru anul 2025 nu oferă o imagine fidelă a realității financiare și patrimoniale a instituției. În limbajul tehnic al Curții de Conturi, aceasta se traduce prin emiterea unei „opinii contrare”, cea mai gravă concluzie pe care o poate formula un auditor public. Practic, Curtea de Conturi afirmă că documentele financiare ale primăriei nu respectă cerințele legale și conțin abateri semnificative care afectează imaginea reală a situației economice a comunei.
Salarii acordate ilegal ani la rând
Una dintre cele mai grave constatări vizează salarizarea personalului din aparatul de specialitate al primarului. Auditorii au stabilit că, în perioada 2017 – ianuarie 2025, salariile funcționarilor și angajaților contractuali au fost majorate prin dispoziții ale primarului, fără aprobarea Consiliului Local și peste plafonul maxim permis de lege. Numai pentru luna ianuarie 2025 au fost acordate necuvenit salarii brute în valoare de aproape 91.000 de lei.
Mai mult, situația a generat un conflict juridic între administrație și propriii angajați, care au contestat în instanță hotărârea prin care primăria a încercat să readucă salariile în limitele legii.
Plăți de peste 146.000 de lei către altă entitate decât cea care a emis facturile
Raportul relevă și o situație greu de explicat din punct de vedere contabil. Facturi emise de Asociația Comunelor din România – Filiala Iași au fost achitate către o altă entitate juridică, respectiv Asociația Comunelor din România, cu sediul în județul Dâmbovița. Valoarea totală a operațiunilor: peste 146.000 de lei.
Auditorii arată că tranzacțiile au fost înregistrate eronat în contabilitate pentru a permite închiderea sumelor în evidențe, fără concordanță cu documentele care au stat la baza plăților.
Servicii IT umflate și achiziții făcute „offline”
O altă constatare extrem de gravă privește contractele pentru platformele informatice e-MOL și e-SCIM. Curtea de Conturi susține că Primăria Belcești a plătit sume nejustificate către ACoR Iași pentru servicii IT care, în realitate, erau furnizate de alte firme specializate din Ploiești, respectiv SC Big Media Relații Publice SRL și SC Control Arhisoft Management.
Auditorii au identificat cheltuieli estimate ca nejustificate de peste 11.600 de lei și au constatat că tarifele percepute erau mult mai mari decât cele practicate de dezvoltatorii efectivi ai aplicațiilor. Mai grav, serviciile au fost contractate în afara platformei oficiale de achiziții publice, prin ceea ce auditorii descriu drept o „achiziție directă OFFLINE”, fără respectarea procedurilor prevăzute de Legea achizițiilor publice.
Afacerea câinilor fără stăpân – documente neclare și servicii neverificate
Nici contractul privind gestionarea câinilor fără stăpân nu a scăpat de observațiile Curții de Conturi. Primăria Belcești a decontat peste 18.000 de lei pentru servicii veterinare, însă auditorii au constatat lipsa unor documente justificative relevante și existența unor neconcordanțe majore între contract, ofertă și activitățile efectiv realizate.
Printre problemele identificate de auditori s-au regăsit documente datate greșit, servicii facturate care nu pot fi demonstrate, diferențe între serviciile contractate și cele facturate, precum și lipsa unor dovezi clare privind vaccinările, microcipările și înregistrările câinilor. Pentru nerespectarea obligațiilor privind publicitatea achiziției, primarul Dumitru Tanasă a fost sancționat contravențional cu avertisment.
Patrimoniu de peste 13 milioane de lei dispărut din evidențe
Raportul consemnează și o situație șocantă privind patrimoniul public. Bunuri în valoare de peste 13,6 milioane de lei, aflate în administrarea unităților școlare din comună, nu figurau corespunzător în evidențele contabile. Deficiențele au fost remediate abia în timpul auditului.
În plus, Curtea de Conturi a constatat că administrația locală nu a efectuat la termen reevaluarea terenurilor și construcțiilor din domeniul public, estimând diferențe de reevaluare de peste 6,7 milioane de lei.
Inventariere pe hârtie, taxe neîncasate și executări silite blocate
Deși primarul emisese dispoziție pentru inventarierea patrimoniului, auditorii au constatat că inventarierea anuală aferentă anului 2025 nu a fost efectuată conform cerințelor legale.
Curtea de Conturi a descoperit și deficiențe în colectarea veniturilor locale. Primăria nu a stabilit și nu a încasat unele taxe datorate de agenți economici pentru activități de alimentație publică și nici nu a aplicat toate procedurile de executare silită împotriva datornicilor. Auditorii au constatat că instituția s-a limitat, în multe cazuri, la trimiterea unor somații, fără a utiliza toate instrumentele legale disponibile pentru recuperarea creanțelor.
Concluziile privind sistemul de control intern sunt de asemenea critice. Curtea de Conturi arată că mecanismele interne nu au reușit să prevină sau să detecteze erorile și neregulile identificate. Mai mult, auditul intern realizat prin intermediul ACoR Iași nu a verificat tocmai domeniile unde au fost descoperite cele mai multe probleme: contabilitate, taxe locale și achiziții publice.
Un trecut controversat
Raportul vine pe fondul unor controverse mai vechi legate de activitatea primarului Dumitru Tanasă. În spațiul public au existat informații privind cercetări desfășurate de procurorii anticorupție referitoare la acordarea unor subvenții agricole, investigații în cadrul cărora au fost analizate documente privind suprafețele declarate pentru obținerea fondurilor APIA. În urmă cu 3 an de zile, primarul Dumitru Tănasă a fost cercetat de DNA, existând suspiciunea rezonabilă de încasare de subvenții APIA în baza unor documente false. Potrivit procurorilor DNA, imediat după ce a fost ales, Tănasă și-a trecut societatea agricolă pe care o deținea, pe numele fiului acestuia. Desi societatea deținea 500 de hectare de teren în exploatare, instituția condusă de Dumitru Tănasă a eliberat în fals o adeverință din care reieșea că suprafața lucrată este cu 200 de hectare mai mare, doar pentru a lua prin uz de fals, niște subvenții APIA mai mari.
În prezent, Dumitru Tanasă se află la al doilea mandat de primar al comunei Belcești și figurează în declarațiile de avere cu terenuri agricole importante, mai multe imobile și economii bancare de peste 300.000 de lei.
Recentul raport descrie o administrație în care salariile au fost stabilite ilegal ani la rând, achizițiile au fost efectuate fără respectarea procedurilor, patrimoniul nu a fost evidențiat corect, iar controlul intern s-a dovedit incapabil să identifice și să corecteze derapajele.


























































