RUBRICA DE PAMFLET: Aici adevărul se spune prin strâmbături, iar politica se măsoară în hohote de râs. Personajele sunt fictive, chiar dacă par luate de pe Facebook-ul de ieri. Lectura se face pe proprie răspundere, fără promisiuni goale și fără blocaje de umor!
Pe coridoarele poleite de la ApaVital, onorabile, un jurnalist pornit pe scandal bătea cu picioarele în ușa capitonată a mărețului director Doreluș, zis și „Prințul Deșertului”.
– Deschide, nene Doreluș! striga jurnalistul, dând cu clanța de pereți. Ce-ai avut cu clorul de la Spitalul de Copii? E sub limită, monșer! Joacă microbii sârba în eprubete!
Înăuntru, Doreluș – cu buzunarele pline și leafă de nabab – se pitea sub birou, strângând la piept o sticlă de apă franțuzească de import, că doar nu era nebun să bea de la robinet.
– Curat complot! șoptea el, galben ca turmericul. Să vină „garda”! Sunt asediat de opinia publică!
Iute ca o șopârlă, directorul propti un dulap de fier în ușă și se urcă pe birou cu cravata desfăcută.
– Răspunde, coane, prin gaura cheii! urlă jurnalistul. Ai avere de prinț și le dai la copii apă de îmbolnăvit? Unde-i dezinfectantul?
Doreluș prinse a declara solemn către tavan:
– Clorul, stimabile, poluează profitul! Noi mergem pe ecologie, pe biofilm în țevărie! Dacă se îmbolnăvesc, să ia ceai de mușețel, că doar suntem în Uniunea Europeană, avem libertate de exprimare, nu de dezinfectare!
– Ieși afară, Dorelușe, nu te mai baricada, că vine Garda!
– Să vină! strigă Doreluș din bezna biroului. Eu m-am baricadat legal! Garda e cu mine, eu conduc deșertul! Să moară bacteriile de ciudă, leafa mea rămâne curată!
Și în timp ce afară, stimabile, urlau sirenele, Prințul Deșertului, într-o ultimă sforțare patriotică, își înghiți fluturașul de salariu, ca să salveze secretul de stat.
