În municipiul giudețean, bibicilor, la baza de la Ciric, s-a desfășurat măreața Cupa AUR la fotbal, cu 24 de echipe ale organizației de tineret, toate venite cu chef de joc, lozinci și ambiții cât gardul terenului. Totul părea să meargă ca uns în programul de festivități, până la semifinala dintre Brașov și Prahova, unde mingea a fost evacuată rapid din discuție, lăsând loc temperamentelor. S-a jucat „tare”, adică exact acel stil în care regulamentul e consultativ, iar îmbrânceala are prioritate.
În toiul acestei filosofii sportive, apare Vasâlică Pușcașul municipal, personaj cu atribuții de liniște și talent de furtună. În loc să stingă spiritele, le-a considerat probabil insuficient aprinse și a intrat în scenă cu aplomb, înjurând cu o grație demnă de manualul neoficial al circulației nervoase. Despre el, prin colțurile tribunelor și pe la garduri, circulă tot felul de vorbe de duh și exagerări de stadion. Unii, mai malițioși, îl leagă chiar de tot felul de isprăvi urbanistice, de parcă omul ar avea timp între un fluier și o înjurătură să mai și rescrie relieful municipiului. Dar, ca în orice Caragiale modern, nimic nu e dovedit, totul e știut de toată lumea și negat de toți la un pahar de apă.
Finalul a fost, ca de obicei, împăciuitor în declarații și tumultuos în realitate: incident regretabil, spirite încinse, „fotbal educativ”, deși gazonul părea că a trecut prin mai multe campanii decât un afiș electoral. Iar mingea, singura cu adevărat neutră, a rămas să se întrebe dacă a nimerit la un turneu sau la o ședință cu public extins.
În municipiul giudețean, stimabile, tradiția rămâne intactă: se schimbă generațiile, dar confuzia dintre sport, politică și spectacol rămâne aceeași instituție solidă.
