Serie de intervenții chirurgicale pentru o pacientă diagnosticată cu Boala Crohn, la Spitalul Arcadia

0
72

Dr. Dragoș Iulian Chichirău, medic specialist Chirurgie generală, Arcadia

 

O pacientă tânără, de 24 de ani, din Iași, a fost diagnosticată în Arcadia, în contextul explorării unor dureri abdominale difuze, asociate cu rectoragii, pierderi de sânge prin scaun și tulburări de tranzit intestinal, cu boala Crohn, după o colonoscopie și o endoscopie.

 

Boala Crohn este o afecțiune inflamatorie cronică a tubului digestiv, putând afecta orice segment al acestuia, de la cavitatea bucală până la anus, mai puțin rectul, iar cel mai frecvent porțiunea terminală a intestinului subțire (ileon) și colonul proximal. Incidența ei este în creștere, fiind diagnosticată în special la tinerii cu vârsta mai mică de 30 de ani, dar și la vârste ulterioare. Perioadele de activitate a bolii, caracterizate de simptome severe, alternează cu perioade de remisiune, în care pacientul este asimptomatic timp de luni de zile sau chiar ani. Tratamentul chirurgical este uneori necesar în cazul unor complicații de genul stenozelor intestinale care produc ocluzie, în caz de megacolon toxic ori pentru abcese sau fistule. Se poate ajunge la excizia unor porțiuni din intestin. Statistic, peste 50% dintre pacienți pot suferi cel puțin o intervenție chirurgicală în cursul evoluției afecțiunii.

 

La scurt timp după diagnosticare, pacienta s-a prezentat din nou la medicul gastroenterolog, cu dureri abdominale puternice, febră, frison, durere în special în fosa iliacă dreaptă. A fost direcționată către Centrul de Imagistică Medicală Arcadia, unde a efectuat un computer tomograf cu substanță de contrast, diagnosticul fiind flegmon paraileal terminal, o colecție cu puroi lângă intestin. S-a instituit imediat tratamentul cu antibiotic. Evoluția pacientei a fost, însă, nefavorabilă, cu deteriorarea stării generale de sănătate, motiv pentru care a fost internată în Spitalul Arcadia și a fost operată. Intraoperator s-a decelat prezența unei fistule intestinale (ileon terminal) și un flegmon voluminos localizat în mezenter și extins în spațiul parietocolic drept (între peretele lateral al abdomenului și colonul ascendent). S-a intervenit în sala de operații și s-a realizat rezecția ileo-cecală laparoscopică cu anastomoză ileocolică mecanică. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, iar pacienta s-a externat la 6 zile postoperator. La 12 zile postoperator, a apărut o deformare parietală în flancul drept abdominal, cu extravazarea unei secreții tulburi printr-un orificiu tegumentar. Examenul CT efectuat în urgențe a certificat diagnosticul de fistulă enterocutanată cu abces subtegumentar. Analizele de laborator efectuate au relevat prezența leucocitozei, anemiei și trombocitozei. S-a intervenit chirurgical cu drenajul colecției și protezarea fistulei cu o pungă de iliostomă. Intra-abdominal nu au fost găsite alte colecții.

Ulterior, pacienta a fost consiliată din punct de vedere nutrițional și a rămas în observare periodică, în scopul obținerii unei vindecări spontane.

Întrucât după 6 luni starea pacientei nu s-a ameliorat, s-a reintervenit chirurgical cu rezecția intestinului implicat și a traiectului fistulos, cu refacerea unei noi anastomoze mecanice ilio-colice. Evoluția a fost favorabilă, iar pacienta s-a externat după o săptămână, în stare generală foarte bună, cu recomandare către Centrul de Gastroenterologie Arcadia, pentru managerierea afecțiunii de bază, boala Crohn. Pacienții diagnosticați cu această afecțiune pot avea o viața complet normală dacă boala este supravegheată și este tratată corespunzător de gastroenterolog.

 

Seria de intervenții chirurgicale a fost realizată în siguranță în Spitalul Arcadia de Dr. Dragoș Iulian Chichirău, medic specialist Chirurgie generală, alături de Dr. Mihaela – Mădălina Gavrilescu, medic specialist Chirurgie generală și Dr. Mihaela Buna Arvinte, medic specialist Chirurgie generală.

 

Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia.

www.arcadiamedical.ro

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments