Banda pentru bagaje de la noul Terminal T4 s-a stricat. Angajații Aeroportului Iași au fost nevoiți să transporte trolerele pe holuri

0
1533

Nici nu a trecut un an de la inaugurarea noului terminal de la Aeroportul Iași și apar disfuncționalități. Zilele acestea, pasagerii au transmis pe adresa redacției faptul că banda pentru bagaje nu funcționa. Pentru că oamenii așteptau bagajele, angajații aerogării ieșene au fost nevoiți să facă transferul manual al bagajelor, în condițiile în care investițiile în terminal depășesc 100 de milioane de euro.

Din imagini se poate vedea cum angajații cară bagajele prin aeroport.

Noul terminal T4 are trei niveluri, șapte porți de îmbarcare duble, 20 de birouri check-in și 8 sisteme de self check-in. Și aici, porțile de securitate stau sigilate pe holuri deși terminalul este deschis de luni de zile.

Banda pentru bagaje de la noul Terminal T4 s-a stricat. Angajații Aeroportului Iași au fost nevoiți să transporte trolerele pe holuri

Cu siguranță că spațiul este mult mai mare față de vechiul terminal T3 însă pentru investiția care s-a făcut aici, mai mult de o sală de așteptare, T4 nu poate oferi.

Spațiile care ar trebui să fie comerciale sunt goale, singurele funcționale sunt niște tonomate cu snack-uri, sucuri, apă și cafea. Produse vândute la prețuri foarte mari comparativ cu cele din aeroporturile din Vest.

Despre toate aceste aspecte vorbesc și persoanele care au folosit Aeroportul Iași.

„- interzise orice lichide cu care în alte aeroporturi se poate zbura. Tehnologia
– afișajul TV nu informează dacă și când e îmbarcarea, doar zborul. În gate e afișat boarding now dar de fapt nu e deschisa.
– La ora 18 era în uz o singura poarta de control bagaje etc, fiind deja coada în formare.
– scaune insuficiente în zona Gates 15-20. Călătorii stau pe podea sau în picioare.
– business lounge nu este disponibil, decât pe panouri. Probabil îl vor construi.
– telefonul de contact începe cu optiunile poliției și poliție de frontieră, alte, wizzair și apoi tarziu e și Tarom. Ar fi normal ca dacă vrei informații aeroport sa fie prima opțiune și sa nu asculți aiurea.
– anunțurile în difuzoare sunt aproape de neînțeles. Sistem prost și poate doamna care anunta vorbește prea repede sau nu are dictia necesara.”, a transmis unul dintre pasageri.

Nici când vine vorba de terminalul T3 situația nu e roz. Deși este un spațiu destinat curselor interne, există momente în care sălile sunt ahipline.

„T3 : 4 sau 5 zboruri intr-un interval de o ora. Foarte aglomerat , nu se poate respira. Nu știm de ce ne-au înghesuit pe toți aici, T4 fiind mult mai mare. As da 0 stele dar nu pot”, a mai spus un pasager.

Prețurile introduse pentru serviciile de parcare îi nemultumesc pe mulți.

„Am dus copii la aeroport si dupa ce au coborat, desi nu am zabovit deloc, din cauza ca pe fluxul de iesire este numai un automat cu bariera se formeaza coada si oricat te-ai grabi depasesti cele 7 minute pe care le ai pentru a debarca pasagerii si te pune sa platesti 10 lei pentru a iesi. Mi se pare pur si simplu o smecherie (daca nu hotie mai pe romaneste).In toate aeroporturile din Romania sau UE nu am intalnit un timp mai mic de 15 min. pentru a iesi dupa ce au coborat pasagerii. Mi se pare ca timpul a fost stabilit deliberat asa mic special pentru a incasa mai multi bani. Nu era mai simplu sa-mi spuna in fata ca trebuie sa platesc pentru a lasa pasagerii si nu sa caute tot felul de tertipuri pentru asta?!!! Rusine lor”, a mai scris un alt pasager.

3.4 5 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments