Proteste la Casele Judetene de Asigurari de Sanatate

0
72

De astazi, activitatea de relații cu publicul va fi grav perturbată, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) și, nu în ultimul rând, a programelor naționale de sănătate, din cauza faptului că majoritatea salariaților din CNAS, CASMB,CJAS-uri și OPSNAJ intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.

În acest sens, 90% din salariații Casei și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial.

„Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog și de așteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majoare pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții. Însă sunt găsite soluții satifăcătoare și imediate pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariați. BNS, FSCAS și conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituție, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecțiilor salariale, în condițiile în care salariații din aceste instituții nu au beneficiat de niciun fel de creștere salarială din 2018 până în prezent! Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituția a funcționat la capacitate maximă cu toți salariații săi pentru a putea să asigure finanțările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicați. Deși proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiți miniștri și parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariați din sectorul de sănătate publică (nu puțini la număr), ce nu erau vizați de proiectul legii. În aceste condiții, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaților (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente. În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluții prin ordonanțe de urgență pentru alte categorii de salariați din sănătate, cu excepția noastră”, au mentionat sindicalistii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments