Observatorul Astronomic de la Iași, deschis publicului după 10 ani. Acum este modernizat

0
164

Observatorul Astronomic din Iași a fost redeschis de curând, după ce a fost supus unui amplu proces de modernizare. Oamenii sunt invitați să-l viziteze și să-l descopere, în mod gratuit.

În acest sens, Conducerea Executivă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a aprobat miercuri, 11 octombrie 2023, programul de funcționare a Observatorului Astronomic pentru publicul larg.

Astfel, începând de joi, 12 octombrie 2023, orice pasionat de astronomie se va putea bucura, gratuit, de observații astronomice, după următorul program: joia și sâmbăta, în intervalul orar 19.00 – 21.00, pe parcursul lunii octombrie și în intervalul orar 18.00 – 20.00, pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie și ianuarie.

Observatorul Astronomic din Iași a fost construit în anul 1913, fiind al doilea din țară, după cel înființat la București. Acesta a fost gândit inițial ca laborator de astronomie pentru Facultatea de Matematică a Universității a fost considerat, la vremea sa, cel mai modern observator astronomic din Europa. Includea, pe lângă luneta centrală și săli de laborator, o bibliotecă, precum și un apartament pentru profesorii de astronomie ai Universității. Edificiul, înscris în lista monumentelor istorice, a suferit numeroase intervenții de-a lungul timpului, cea mai radicală fiind realizarea Sălii Meridian.

„Suntem încântați că, după mai bine de 10 ani, redăm comunității academice și publicului larg Observatorul Astronomic al UAIC, care va continua să fie un reper al demersurilor dedicate cunoașterii științifice pentru numeroase generații de profesori, studenți și cercetători, dar și un punct de atracție turistică”, a precizat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments