Satul din Moldova plin de orbi. Schema prin care sătenii şi-au asigurat ajutor de handicap şi cum a scăpat de răspundere doctorul care le-a semnat certificatele

0
163

Satul Perieni din comuna ieşeană Probota este plin de oameni orbi, conform certificatelor de handicap, însă realitatea este cu totul alta. Unii dintre ei nu au nici măcar o deficiență de vedere, văzând chiar foarte bine, conducând chiar și mașini!

Satul din Moldova plin de orbi. Secretul lor este acelaşi cu al multor false persoane cu dizabilităţi din România: medici care i-au ajutat să-şi scoata ilegal certificate de handicap. În cazul de faţă, o doctoriţă din Iaşi, care între timp a decedat. „Orbii” și-au asigurat veniturile și au lecția învățată în caz că vine cineva și îi întreabă de sănătate. Ba, mai mult, își desfășoară activitățile zilnice fără niciun efort și unii dintre ei conduc diverse utilaje, fiind recunoscuți drept „vitezomanii”, scrie BZI.„Satul acesta este plin de orbi, dar ei, de fapt, văd mai bine ca mine. De 10 ani, de când stau în acest sat, am văzut acești oameni care au declarat că nu văd în toate ipostazele.

Merg pe drum fără nicio problemă, se duc la bar și își cumpără alcool, că doar au de unde, iar unii chiar conduc. Au căruță, tractoare și mașini și toți îi știu că-s și vitezomani. Nu țin ei cont de nimic și se grăbesc să nu fie văzuți chiar de toți. A fost o doamnă și un domn de la Spitalul de Neurochirurgie de la Iași, care i-a ajutat să-și facă toți acte, dar femeia a murit de cancer. Însă ei au pensie permanentă și nu se mai duc la nicio comisie. S-au asigurat, cum s-ar zice”, a mărturisit o femeie din Perieni.

În sat trăiesc batrâni care încasează lunar până la 9.000 de lei drepturi sociale, deoarece sunt câte două persoane care beneficiază atât de pensie de nevăzător permanent, cât şi de pensie de drept. Pensia de handicap pentru un nevăzător este de 2.050 de lei lunar.„Domnii de acolo iau câte 90 de milioane (n.r. – lei vechi, echivalentul a 9.000 de lei). Ei au amândoi pensie de nevăzător și pensiile lor de drept, care-s mari. Se lăuda Rada într-o zi la magazin că are bani cât n-are tot satul. Dar, na, noi nu am avut bani și pile să dăm pe la doctori ca să ne asigurăm bătrânețea, cum a făcut ea”, a afirmat o altă săteancă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments