Hanu’ Vişoianu, un real succes. A inregistrat anul trecut un profit de 13 ori mai mare faţă de 2021

0
438

Omul de afaceri a mizat pe un restaurant cu specific tradiţional românesc, pe care l-a deschis în urmă cu aproape doi ani, obţinând anul trecut un profit net de 13 ori mai mare faţă de 2021, la o cifră de afaceri de aproximativ două ori şi jumătate mai mare comparativ cu un an înainte. Sunt informaţii din situaţiile financiare ale firmei, depuse recent la Ministerul Finanţelor Publice, site consultat de „Ziarul de Iaşi”.

Conform datelor din bilanţ, Hanu’ Vişoianu a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 6,1 mil. lei (cca 1,2 mil. euro), pe când afacerile după primul an de activitate s-au oprit la 2,8 mil. lei (cca 570.000 euro), după cum reiese din raportarea anuală a firmei administrată de Tolea.

Un salt se vede la profitul net obţinut în 2022, an în care câştigul s-a ridicat la 743.000 lei (cca 151.000 euro), în condiţiile în care anul 2021 a fost închis cu 59.000 lei (cca 12.000 euro).

Şi numărul angajaţilor a mai crescut anul trecut, firma raportând un număr mediu de 36 de salariaţi în 2022, faţă de 21 câţi erau în anul anterior. De altfel, omului de afaceri nu îi era teamă că va rămâne „descoperit” cu personalul din restaurant, declarând pentru „Ziarul de Iaşi” în urmă cu doi ani că nu exclude să pună şi angajaţi străini „să facă sarmale” în cazul în care nu găseşte români. „Va fi cel mai mare restaurant din Iaşi cu specific tradiţional, se va numi Hanu’ Vişoianu, cu o capacitate de 200 şi ceva de locuri, muzică live, unde ieşenii pot găsi toate mâncărurile româneşti. (…) Dar pentru asta avem nevoie de personal, avem nevoie de bucătari, ajutor de bucătari şi alţii. Dacă nu vom găsi oameni pe piaţa locală, bineînţeles că vom aduce şi vom învăţa indienii sau vietnamezii să facă sarmale, răcituri; ce putem face?”, ne-a declarat atunci Cătălin Tudosă.
Şi afacerile din construcţii ale lui Tolea duduie: plus 70%

Şi afacerile în construcţii i-au mers bine dezvoltatorului Cătălin Tudosă “Tolea” anul trecut, firma sa, Cat Construct Grup, raportând o cifră de afaceri cu 70% mai mare faţă de 2021. Societatea prin care Cătălin Tudosă implementează proiecte imobiliare, cum este în prezent şi cel de pe bulevardul Poitiers, a ajuns la o cifră de afaceri în 2022 de 29,5 mil. lei (6 mil. euro). Cu un an înainte, firma a înregistrat afaceri de 17,1 mil. lei (cca. 3,5 mil. euro). Profitul net a rămas aproximativ la acelaşi nivel în 2022 (cca. 4 mil. lei/815.000 euro) dacă ne raportăm la câştigul din anul 2021 (3,9 mil. lei/795.000 euro).

Pe bulevardul Poitiers, unde lucrările sunt în toi, omul de afaceri va ridica în total 8 blocuri turn. Tolea nu se opreşte din construit nici în Vişoianu, semn că locuinţele se vând acolo „ca pâinea caldă”. Cartierul va fi extins cu 12 blocuri de 10 etaje, ceea ce înseamnă un plus de 480 de apartamente, care s-ar adăuga celorlalte 600, câte are în prezent ansamblul.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments