Povestea doamnei Ofelia Cozma, modelul în vârstă de 62 de ani care a defilat pe catwalk-ul Romanian Fashion Week Mesaj puternic transmis de colecția Irinei Schrotter

0
701

Ultima seară a Romanian Fashion Week, cea de duminică, 28 mai 2023, a
însemnat și închiderea Romanian Creative Week, evenimentul care adună la
un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivel european. Zeci
de mii de oameni au admirat cele 50 de show-uri de modă organizate în
Grădinile Palas din Iași, între 26 și 28 mai 2023.

Cea de-a treia ediție a Romanian Creative Week, care s-a desfășurat pe
parcursul a 10 zile, 19 – 28 mai, a atras un public impresionant. Nu mai
puțin de 1 milion de oameni au interacționat, pe toată perioada Romanian
Creative Week, cu cele 100 de evenimente la care au contribuit nu mai
puțin de 1.000 de artiști și creativi români și străini.

Romanian Fashion Week, celebrul festival de modă a adus, duminică seară,
în fața publicului, colecțiile superbe ale unor designeri români
consacrați: Lucian Broscațean, Smaranda Almășan, Chic Utility, Laura
Lazăr, Axente și Irina Schrotter, în cadrul unui show spectaculos, care
a ținut mii de oameni cu privirile ațintite către catwalk din Grădinile
Palas, de la Iași.

Designerul Lucian Broscățean a venit cu o colecție  specială, în care a
inclus modele cu vârste de peste 50 de ani. Una dintre doamnele care au
urcat pe catwalk este Ofelia Cozma, care, la cei 62 de ani ai săi, a
reușit să devină în Iași o imagine a rafinamentului și a eleganței.

Ofelia Cozma mărturisește că nu se îmbracă scump, dar se îmbracă bine.
Stilul l-a avut mereu cu ea și cu stil a reușit să depășească momente
dificile dintr-o viață plină de transformări. De profesie inginer, apoi
agent de asigurări, skin-care therapist, designer, profesor, Ofelia
Cozma și-a făcut acum o carieră din a scrie pe blogul ei experiențe pe
care le consideră semnificative. Practic, ea este un ghid pentru
feminitate atât prin ceea ce scrie, cât și prin modelul pe care ea
însăși îl reprezintă pentru comunitatea ieșeană.

Timp de două decenii a trăit departe de țară, iar acum, când viața i-a
devenit mai liniștită, scrie și le povestește oamenilor despre stil. Și
nu se rezumă doar la stilul vestimentar, ci și la întregul compozit de
elemente care fac din om o personalitate unică. Iubește oamenii și e
conștientă de propria ei valoare. De aceea, a acceptat să fie model
pentru colecția designerului vestimentar Lucian Broscățean, despre care
spune că îl admiră enorm.

„Pe podium am fost foarte emoționată, pentru că știam că sunt mulți
cunoscuți care mă urmăresc, iar asta a pus o presiune suplimentară
asupra mea. Atunci când mai am apariții la TV, sunt eu singură și îmi
este mult mai ușor. Dar m-am simțit foarte bine, pentru că știam că îl
am alături pe Lucian Broscățean, unul dintre idolii mei în materie de
fashion. De asta mi-a fost și ușor să port ținuta, pentru că hainele lui
Lucian sunt pe stilul meu, stilul acesta de arhitectură japoneză, eu
port genul ăsta de haine și tocmai de asta m-am simțit confortabil. În
plus, a fost o experiență să fiu aranjată pentru podium de Sorin
Stratulat”, a mărturisit Ofelia Cozma, duminică, imediat după ce a
coborât de pe podiumul Romanian Fashion Week.

E încântată de existența evenimentului Romanian Creative Week, pe care
îl consideră extrem de important pentru Iași, pentru că schimbă vibrația
acestuia timp de zece zile pe an:

„În fiecare an, vin la Romanian Fashion Week. Mereu am spus că
evenimentul acesta este pentru oraș un plus de imagine extraordinar. Eu
m-aș bucura ca toți ieșenii să înțeleagă lucrul acesta, pentru că
orașul, în săptămâna RCW, este animat și are alt vibe“.

Lucian Brăscățean, designerul care a inclus în prezentarea colecției lui
și modele de peste 50 de ani, spune că doamnele pe care le-a cooptat în
proiect sunt femei care îl inspiră. Ioana Constantinescu, Ana Sidor
Crișan, Alina Botea, Judith State, Ofelia Cozma, Beatrice Zervas și Aura
Popa sunt modelele cu vârste de peste 50 de ani, care au devenit, la
Romanian Fashion Week, modele în toată regula.

„Anul trecut, în momentul în care mi-am început castingul, mi-am dat
seama că îmi doresc să includ și femei care mă inspiră și care pot fi o
imagine a mentorilor și oamenilor importanți pentru noi toți. Tocmai de
aceea am vrut să am o diversitate din punctul de vedere al vârste. Anul
acesta am dus și mai departe lucrurile și am adus și mai multe persoane
din afara agenției, care mă inspiră prin personalitatea lor, prin
eleganța și rafinamentul de care dau dovadă.

Consider că e important să prezentăm diverse ipostaze ale feminității și
vârstelor femeii, astfel încât doamnele să se simtă reprezentate și din
acest punct de vedere. Moda trebuie să fie despre individualitate, iar
hainele sunt o extensie a purtătorului. Firește că sunt necesare și
anumite trenduri, dar mult mai semnificative mi se par substraturile
emoționale”, a punctat designerul Lucian Broscățean.

Mesaj puternic despre multicultularitate și diversitate, transmis de
colecția Irinei Schrotter

Colecția Irinei Schrotter a încheiat spectaculos Romanian Fashion Week.
Pe un fundal muzical care a atras atenția publicului, creațiile casei de
modă au transmis un mesaj extrem de profund. Unul despre diversitate,
incluziune, multiculturalitate și despre semnificația lucrurilor care
chiar fac din România un loc al contrastelor.

„Ce ne-a inspirat în realizarea acestei colecții? Copilăria multora
dintre noi. Copilăria anilor ’90. Chiar și acolo, în cartierul cu
blocuri colorate în gri-comunist și cu prea multe neajunsuri, era cea
mai frumoasă dintre copilăriile posibile. Era un loc în care trăiam cu
toții la fel și trăiam frumos împreună. Mesajul nostru este simplu:
Lăsați ipocrizia!

Că suntem români, că suntem romi, avem un trecut împreună. Și, mai ales,
avem un viitor împreună. Prejudecățile, stereotipurile, justificate
absurd prin școli înalte, nu-și au locul. Educația înseamnă și
asumarere, și acceptare, și dragoste față de oameni, și iubire față de
cultura lumii, și toleranță, și dorința de a evolua împreună.

Ultimul deceniu ne-a arătat că noile generații încearcă, încă timid, să
spargă vechile ziduri. Să ducă lumea mai departe și să o ducă împreună.
Români și romi, uniți de o cultură comună. De amintiri comune. De o
copilărie comună”, este mesajul transmis prin colecția Irinei Schrotter.

În cadrul celor 50 de show-uri de modă din cele trei zile ale Romanian
Fashion Week, publicul a putut admira, în premieră, colecția Facultății
de Design a Universității Tehnice a Moldovei, din Chișinău. Echipele de
beauty conduse de Alexandru Abagiu, pentru Lancôme, și Sorin Stratulat,
pentru Philips, parteneri ai Romanian Fashion Week, au întregit
show-urile de modă.

Scena Romanian Fashion Week, cea mai mare din țară, a avut 40 de metri
lungime și 10 metri înălțime. A fost o construcție cu o deschidere de 24
de metri, în cadrul căreia s-au folosit două portale Megaforce
impresionante, utilizate exclusiv în construcțiile de scenă de festival.
În realizarea ansamblului s-au utilizat 100 de becuri, 100 de led-uri
wash moving heads și 80 de metri de ecran cu led, care au asigurat jocul
de lumini de pe catwalk.

Designerii ale căror colecții au fost prezentate în cadrul secțiunii
Romanian Designers a Romanian Fashion Week: Smaranda Almășan, AXENTE,
Borbala, Lucian Broscățean, Chic Utility, Ioana Ciolacu, Tudor Halațiu,
Atelier Hamza, Andra Handaric, Jolidon, Cristina Lazăr, Laura Lazăr,
Murmur, Antonia Nae, Lucian Rusu, Irina Schrotter, Andreea Tinicu.
Curatorul Romanian Designers este Ovidiu Buta.

„Colecțiile din acest an au contrazis ideea de tendințe, adică toată
lumea trebuie sa se ordoneze în jurul unei direcții principale. Nu mai
este vorba doar despre tricouri albe sau nu mai este vorba doar despre
sacouri galbene. E vorba despre lucrurile în care te simți bine”, a
explicat Ovidiu Buta.

IF Platform, cea de-a doua secțiune a Romanian Fashion Week, dedicată
tinerilor designeri, a prezentat colecțiile incluse în selecțiile
curatoriale, cele ale câștigătorilor Call for Projects, precum și ale
echipelor de designeri ale Departamentelor de modă-design vestimentar
din cadrul universităților participante. Curatorii IF Platform: Lucian
Broscățean și Ioana Ciolacu.

Designerii din selecția curatorială a IF Platform din acest an:
Alexandra Șipa, Atelier Resolved, CYCLEDERROR, LENCA, Peculiar Spirit,
Raluc, SCAPADONA, Șura Șușara, THE CABIN, UAD Fashion Research:
Anca-Luiza Zaharia și Kiss Gyöngyver, Wanderer. În cadrul IF Platform
vor mai fi prezentate colecțiile de grup ale Departamentelor de Modă din
cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, Universității
Naționale de Arte București, Universității Naționale de Arte „George
Enescu” Iași și Universității de Vest din Timișoara.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments