Compania IULIUS a semnat un parteneriat cu MEDCITY, unicul dezvoltator din Sud-Estul Europei de clădiri destinate exclusiv domeniului medical. Proiectul este parte din Palas Campus Iași

0
188

Grupul IULIUS a semnat un parteneriat cu MEDCITY, singurul dezvoltator din Sud-Estul Europei de clădiri dedicate domeniului sănătății. Proiectul dezvoltat în urma acestuia este localizat în cadrul celei mai mari clădiri de birouri din România, Palas Campus, care va fi inaugurată în această primăvară. Scopul asocierii este crearea unui centru medical care va aduce pacienților din Iaşi și din regiunea Moldovei servicii medicale inovatoare, la cele mai înalte standarde. 

Cel mai recent proiect al companiei IULIUS, Palas Campus, care se inaugurează primăvara aceasta la Iași, în proximitatea ansamblului mixed-use Palas, găzduiește, pe lângă cele 13 companii multinaționale din domeniile IT&Automotive, și spații de retail, dar și diverse servicii necesare zilnic angajaților și locuitorilor din zonă. Astfel, IULIUS a semnat un parteneriat cu dezvoltatorul de clădiri medicale MEDCITY, care va găzdui în cadrul Palas Campus o clinică ale cărei servicii vor fi asigurate de operatorul Emerald.

Este vorba despre un centru medical ambulatoriu integrat, ce își propune să ofere pacienților cel mai prompt și corect diagnostic din spectrul afecțiunilor cardiovasculare, neurologice și oncologie, cu accent pe diagnosticul afecțiunilor rare, bolilor genetice și congenitale, cu sprijinul departamentelor de imagistică (CT/RM) și altor tehnologii și dispozitive medicale inovative. „Ne bucurăm de extinderea portofoliului MEDCITY în Iași, centrul economic al zonei de Nord-Est a țării, unde inaugurăm cea de a zecea locație din portofoliul nostru în România. Ne încântă și faptul că acestă dezvoltare este localizată în Palas Campus, deoarece cunoaștem standardele de înaltă calitate oferite de proiectele IULIUS. Mai mult decât atât, conformitatea și siguranța reprezintă o prioritate pentru MEDCITY și putem spune că împărtășim aceleași principii și valori cu IULIUS. Considerăm că această colaborare este menită să fie de succes și planificăm să extindem parteneriatul în viitor, pentru că printr-o astfel de sinergie se pot crea proiecte inovative cu mare impact social”, a spus Alexandros Diamantis, Managing Director MEDCITY.

 

Iaşul este al zecelea oraș în care ajunge MEDCITY, iar planul pentru următorea perioadă este dezvoltarea unor noi proiecte în București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și Craiova.

 

Despre MEDCITY

MEDCITY | The Medical Mall reprezintă singurul dezvoltator de clădiri destinat exclusiv serviciilor medicale din Sud-Estul Europei. MEDCITY a dobândit în ultimii 15 ani o experiență solidă de proiecte de infrastructură în domeniul sănătății (>50.000 mp), dezvoltând până în acest moment un portfoliu de proiecte special concepute pentru activități medicale, creând astfel cea mai mare rețea de imobile din Sud-Estul Europei, dedicată exclusiv acestui profil (Atena, București, Iași, Craiova, Constanța, Buzău, Galați, Brăila, Focșani, Călărași, Petroșani).

Viziunea MEDCITY este crearea unor ecosisteme inovative de îngrijire a sănătății prin dezvoltarea unor proiecte în apropierea principalelor zone urbane, oferind astfel pacienților și profesioniștilor din domeniu facilități medicale în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.

Compania operează ca un dezvoltator imobiliar în domeniul sănătății, acoperind totodată o gamă largă de servicii conexe, cum ar fi proiectare, consultanță tehnică de specialitate și project management.

MEDCITY este membră a Grupului de Companii SOFMEDICA, lider în inovație în domeniul sănătății, prezentă în Europa încă din 1994, în România, Grecia, Ungaria, Bulgaria și Cipru. (www.sofmedicagroup.com).

 

Despre Palas Campus

Palas Campus este un proiect mixt de regenerare urbană, ce consolidează polul regional de business din centrul Iașului, care ajunge, astfel, la 130.000 mp de birouri clasa A şi peste 70 de companii găzduite, din domenii precum IT, automotive, banking etc. Proiectul integrează 54.000 mp de spaţii office şi 6.000 mp de retail şi include şase corpuri de clădiri, construite şi dotate la cele mai înalte standarde de calitate şi sustenabilitate.

În spaţiile de retail, angajații și locuitorii din proximitate vor avea acces la restaurante, cafenele şi terase, dar și alte servicii. De asemnea, Palas Campus beneficiază de 625 de locuri de parcare în subteran, spații securizate pentru biciclete, precum şi vestiare și dușuri.

Palas Campus este singurul proiect din România care se află în proces de dublă certificare green – EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al  International Finance Corporation (IFC) și LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council. Proiectul a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii românești, de la IFC, parte a Băncii Mondiale.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments