Bombă bacteriologică la Spitalul Elytis! Deșeuri medicale nesecurizate, depozitate într-un container ruginit din fața spitalului

0
487

Cel mai mare spital privat din Iași nu are contract cu o firmă de salubritate. Deșeurile menajere și medicale sunt aruncate într-un container ruginit, descoperit și nesecurizat, aflat în fața spitalului. Modul de depozitare a acestor reziduri medicale poate fi extrem de periculos în cazul unor scurgeri cauzate de intemperii sau a pulverizării conținutului în aer. Administratorii spitalului, ale cărui avize de funcționate au fost obținute în împrejurări cât se poate de circumspecte, nu au prevăzute locuri de parcare pentru pacienți sau aparținători, dar au introdus o amendă abuzivă de 300 lei și măsura blocării roților, atribut ce cade doar în sarcina organelor constatatoare ale statului. Despre punerea în pericol a vieții locuitorilor din zonă și  despre sechestrarea abuzivă a unor bunuri de către administratorii spitalului, citiți în 7Est

Spitalul Elytis administrat de afaceristul Dumitru Constantinescu este, de departe, unitatea medicală care funcționează pe lângă lege, pe mai multe paliere. Recent, reporterii 7Est au descoperit faptul că Spitalul Elytis nu are contract încheiat cu o firmă de salubritate, deșeurile medicale fiind aruncate într-un container ruginit amplasat în fața spitalului.

În urma unei sesizări, o echipă  de  inspectori ai DSP Iași s-a deplasat la  unitatea sanitară Elytis  Hospital pentru a verifica modul de depozitare a deșeurilor medicale și a deșeurilor menajere.

Deșeurile medicale se depozitează într-un spațiu de depozitare temporar, amenajat într-o incintă metalică    amplasată în curtea spitalului, încuiată, dotată cu pubele galbene. Unitatea sanitară are contract pentru  u  preluarea și neutralizarea deșurilor infecțioase cu SC DEMECO SRL. Containerul de deșeuri amplasat în fața   spitalului este un container de depozitare deșeuri menajere care aparține unității sanitare. Containerul nu este amplasat pe o paltformă  special amenajată și nici nu este imprejmuit. S-a recomandat unității sanitare  să amenajaze o platformă de depozitare a containerului pentru deșeuri menajere împrejmuită, cu respectarea   normelor în vigoare și să organizeze activitatea de predare a deșeurilor menajere către SC SALUBRIS SA, conform unui orar care să permită pregătirea de către unitatea prestatoare (SC SALUBRIS SA) a unui  container igienizat, iar cantitatea de deșeuri menajere produsă de spital între două preluări să nu depășească capacitatea containerului”, a declarat Corina Gîscă, director executiv DSP Iași.

Nicio sancțiune, nicio închidere de unitate până la remedierea situației, ci doar o discuție amicală la cafea,cu cel mai veros afacerist sanitar al Iașului.

Contract cu un incinerator neconform

Firma cu care administratorii spitalului Elytis a încheiat contract de neutralizare parțială a deșeurilor medicale, a fost pusă sub urmărire penală sub mai multe capete de acuzare. În anul 2016, incineratorul de deşeuri toxice din Vlădiceni-Tomeşti administrat de către SC DEMECO SRL care, prin emisiile de gaze și toxine degajate în atmosferă s-a dovedit că punea în pericol viețile locuitorilor din zonă dar și a cetățenilor din mai multe cartiere ale Iașului, a devenit un caz de importanţă majoră şi  de siguranţă naţională. În urma a zeci şi sute de plângeri, procurorii ieșeni au declanşat urmărirea penală pentru neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu împotriva mai multor funcţionari din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, Gărzii de Mediu Iaşi, Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, responsabile pentru emiterea autorizaţiei integrate de mediu şi acordului de mediu în favoarea firmei Demeco SRL. În vizorul anchetatorilor s-a aflat societatea Demeco SRL Bacău, principalul responsabil de dezastrul ecologic de la marginea Iașului, cât și conducerile instituțiilor statului care și-au dat girul de eliberare a autorizațiilor integrate de mediu, și implicit administratorul acestei societăți, Ciprian Blănaru, care a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii şi uz de fals. Cu toate acestea, firma Demeco și-a continuat activitatea de îmbolnăvire cu bună-știință a cetățenilor.

Spitalul cu locuri de parcare doar pentru director și secretară

O altă problemă constatată de jurnaliștii  7Est se referă de astă dată la un abuz administrativ.  Spitalul, care se întinde pe o suprafață de 4500 mp și are o capacitate de 152 de paturi, la care se mai adaugă pacienții tratați în ambulatoriu, are prevăzută o parcare cu doar …20 de locuri. Practic, la un spital cu o astfel de capacitate, la care se adaugă internările de zi sau consultațiile de specialitate, precum și aparținătorii bolnavilor, personalul medical și administrativ, zilnic s-ar înregistra un flux uman de câteva mii de persoane. Se pune intrebarea firească cum de a fost avizat un astfel de spital la limita cea mai de jos a legalității? În timp ce pacienții și chiar medicii spitalului ocupă abuziv toate trotuarele din zonă, din lipsa locurilor de parcare, ieșenii fiind nevoiți să circule pe stradă, Poliția Locală închide ochii la anarhia creată în zonă de  Dumitru Constantinescu. Sărit de amenzi și măsuri administrative, prin relațiile cu anumiți corupți de serviciu ai statului, patronul Elytis și-a luat nasul la purtare și a instituit cu nesimțire un sistem propriu de amenzi. Astfel, angajații spitalului au fost împuterniciți de Constantinescu să aplice amenzi în cuantum de 300 de lei și să blocheze roțile oricărui autovehicul descoperit că este parcat “abuziv” în fața spitalului, ori astfel de măsuri sunt ilegale, ele putând fi dispuse numai de către agenți constatori de Poliție. În acest caz, Constantinescu nu f ace altceva ddecât să riște a fi tras la răspundere penală pentru sechestrarea ilegală aunor bunuri proprietate personală.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments