Peste un milion de lei pentru reabilitarea unui important monument din Iaşi

0
149

Grădina Copou va intra, cât de curând, într-un program de reabilitare şi restaurare. Astfel, pe lista obiectivelor vizate, Primăria Municipiului Iaşi a inclus şi Obeliscul cu lei.Conform municipalităţii, Mihai Chirica, primarul Iaşului, a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a acestui monument. Astfel, acestea vor dura cel mult zece luni şi vor fi executate de către Conest SA. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor de reabilitare a fost semnat în septembrie 2022, pentru o suma de 1.122.231 lei.

Cum va arăta Obeliscul cu lei

Conform autorităţilor, obiectivul cunoscut şi sub numele de Monumentul Regulamentului Organic va fi consolidat şi va beneficia de mai multe tipuri de tratamente, pentru a evita deteriorarea în viitor.,,Concret, vor fi făcute lucrări de biocidare, ce vizează distrugerea de microorganisme. Totodată, vor fi făcute lucrări de extragere de săruri, îndepărtare a depunerilor aderente, îndepărtare a completărilor necorespunzătoare cu mortar, curăţare a suprafeţelor, tratare a fisurilor, chituire şi completare volumetrică cu mortare de restaurare, consolidare şi hidrofobizare, tratament ce duce la anularea absorbţiei de apă„, a precizat municipalitatea.

Totodată, vor fi realizate un sistem de iluminat arhitectural, ce va conţine corpuri de iluminat cu lămpi led, un sistem de televiziune cu circuit închis şi un sistem de sonorizare.

Obeliscul cu lei, simbol al parcului Copou

Acest obiectiv, extrem de important pentru municipiul Iaşi, a fost realizat e către Gheorghe Asachi, între anii 1834 – 1841. Leii au fost sculptaţi la Lvov, în Polonia, unde Asachi îşi făcuse studiile de inginerie. De menţionat este faptul că monumentul a fost placat în zona piedestalului cu două plăci de marmură, având stema Moldovei, respectiv a domnitorului Mihai Sturdza, amplasate pe laturile est şi vest.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments