Înțelegerea secretă dintre IKEA și austriecii de la EGGER! Păduri din jurul Iașului, tăiate de colosul IKEA și vândute ca rumeguș, măcelarului de mediu EGGER

0
2873

Compania IKEA pregătește măcelărirea pădurii de la Popești, una dintre cele mai frumoase păduri de lângă Iașului. Mii se copaci vor fi transformați în rumeguș și lemn de foc, în cazul în care Agenția de Mediu Iași va da aviz favorabil tăierii a 6000 metri cubi de lemn pe an. O altă exploatare forestieră deschisă de IKEA se află la Hârlău. Firma care se va ocupa de aceste tăieri, care face parte din portofoliul comercial al IKEA, va valorifica parte din lemn către grupul austriac EGGER  România, unul din principalii sabotori ai ecosistemelor naționale și initiator al tăierilor ilegale de lemn din nordul României. Ceea ce IKEA numește“deșeu” este de fapt rumegușul pe care EGGER  îl va prelua pentru completa industria de prefabricate aflată în colaps. Mai pe scurt, exploatarea de la Popești nu este decât un paravan pentru o intermediere între IKEA și EGGER, una din companii pe post de mână moartă, iar austriecii în calitate de beneficiari ai unui nou măcel ecologic în România  

În comuna Popești din județul Iași există fnalizată o imensă platformă de exploatare forestieră și prelucrare a lemnului, în suprafață de peste 2 hectare, compusă din platforme betonate, hale de producție, containere și utilaje specifice, după modelul Holzindustrie Schweighofer .  Acesta ar urma să fie locul în care mii de copaci din pădurile din jur vor fi sacrificați pentru a fi transformați în rumeguș și lemn de foc, conform unei documentații  depuse tardiv și sub presiune la Agenția pentru Protecția Mediului Iași, în vederea emiterii Autorizației de mediu pentru Depozit și instalații procesare lemn, în com. Popești, jud. Iași, necesare tăierii a 6000 m3 de copaci pe an.

Societatea Comercială INGKA INVESTMENTS FOREST ASSETS SRL anunță depunerea cererii pentru emiterea Autorizației de mediu pentru obiectivul din Com. Popești, Tarlaua 48, Parcela 912, jud. Iași, având ca obiect de activitate: Tăierea și rindeluirea lemnului – CAEN 1610. Documentația tehnică poate fi consultată la punctul de lucru al firmei din Com. Popești, Tarlaua 48, Parcela 912, jud. Iași, sau la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Iași, str. Calea Chișinăului, nr. 43. Eventualele observații ale publicului referitoare la activitatea și amplasamentul obiectivului se vor transmite la sediul Agenției de Protecție a Mediului Iași”, se arată în anunțul publicat de subsidiara IKEA.

Anunțul publicat în primele zile ale lunii martie, conține mai multe neadevăruri, pe care le vom diseca în rândurile următoare. În primul rând, reprezentanții companiei “au omis” transmiterea documentației către APM în termenul de consultare publică, acest lucru întâmplându-se la 2 săptămâni de la publicarea anunțului, în urma unei discuții avute de reporterii 7Est cu intermediarii IKEA. În documentație nu se precizează suprafața vizată de aceste tăieri, pentru a putea fi analizat raportul de 5% grad de tăiere acceptat dintr-o suprafață împădurită, ci doar se specifică cantitatea de 6000 de metri cubi anual de bușteni ce ar urma să fie procesați ca lemn de foc … câte 600  de paleți pe lună a câte 850 kg un palet.

IKEA, paravan pentru EGGER, austriecii care defrișează ilegal pădurile din România

În documentație se arată că deșeurile rezultate din prelucrarea lemnului sunt ambulate și depozitate pe platformele exterioare, după care vor fi preluate de EGGER Romania.

O investigație recentă a publicației germane Der Spiegel, din martie 2023, arată că, deși România are unele dintre cele mai vechi păduri din Europa, acestea sunt amenințate de defrișări ilegale la scară largă. Jurnaliștii explică în investigație cum mai multe companii austriece cu zeci de mii de angajați s-au îmbogățit prin încheierea unor contracte cu furnizori din România care taie lemn ilegal. Pădurile despre care jurnaliștii germani scriu se află în Moldova, pe raza județului Suceavai. Printre infracțiunile anchetate de autoritățile române se numără defrișarea ilegală a pădurilor, spălare de bani și evaziune fiscală.

În cadrul anchetei autorităților române despre care scrie publicația germană a fost vizată una dintre cele mai mari companii austriece din industria lemnului, Egger, cea mai mare producătoare de pal din domeniu, cu o cifră de afaceri de peste patru miliarde de euro și peste 11 mii de angajați. Der Spiegel scrie că filiala din Rădăuți a companiei Egger este localizată la mică distanță de fabrica celeilalte mari companii austriece din industrie, HS Timber, care, în 2015, s-a aflat în centrul unui scandal privind prelucrarea de lemn provenit din defrișări ilegale ale pădurilor. Acum, cele două companii sunt acuzate că lucrează cu anumite companii române care defrișează ilegal pădurile.

Potrivit Interpol, 30% din lemnul comercializat la nivel mondial provine din surse ilegale, iar mai mult de jumătate din acesta este tăiat în România. Până în 2018, în România, în fiecare an au fost tăiați aproximativ 20 de milioane de metri cubi de lemn, fără documente și autorizații. Jurnaliștii germani mai spun că lemnul tăiat în România este exportat în diferite țările europene, unde este folosit pentru confecționarea mobile sau a altor produse, în condițiile în care în avizele de mediu, copacii tăiați sunt trecuți ca lemn de foc.

În sprijinul acestr infracțiuni, potrivit unei rețele internationale de jurnaliști independent- International Consortium of Investigative Journalists s-a  constatat că autoritățile relevante din România – care ar trebui să oprească și să prevină astfel de practici ilegale – nu fac nimic altceva decât să încurajeze și să acopere persoanele implicate. Printre instituțiile publice implicate în protejarea “mafiei” din industria lemnului se numără chiar și Ministerul Mediului.

Ei bine, tocmai sub această presiune international, EGGER  a redus considerabil piața internă de livrare din partea unor firme cunoscute pentru defrișări ilegalevși furnizare de masă lemnoasă către compania austriacă și și.a ales un un paravan credibil, dar cu acoperire rudimentară.

Fondul forestier al IKEA se ridică la peste 50 mii hectare

Ingka Investments Forest Assets SRL  este partener strategic în sistemul de franciză IKEA.  Ingka Group  este unul dintre cele 12 grupuri diferite de companii care dețin și operează magazine IKEA în baza unor acorduri de franciză cu Inter IKEA Systems B.V. Suprafața fondului forestier aflată în administrarea Ingka Investments România este de 50.432 hectare. Pe lângă suprafața administrată de Ingka Investment România, Ocolul Silvic Ingka Investments asigură servicii silvice pentru o suprafată de 1443 ha detinută și administrată de proprietari privați. Suprafața inclusă în scopul certificării este de 47020,71 ha, dintre care 42.929,96 ha se află în paza propriului ocol silvic (Ocolul Silvic Ingka Investments). Pentru restul de 4090,75 ha serviciile silvice și paza fondului forestier sunt efectuate de către alte 20 ocoale silvice de stat sau private. Din suprafața totală, 99% este acoperită cu păduri, iar 1% reprezintă alte terenuri (de cultură silvică, de producție silvică, de administrație silvică, construcții și curți, terenuri neproductive, etc.). Suprafețele forestiere deținute de către Ingka Investments Forest Assets se regăsesc pe raza a 22 județe și 105 unități administrativ-teritoriale:

De la Sturdza la nemți și apoi la austrieci – suveica unui măcel ecologic fără egal

În urmă cu peste 10 ani, familia princiară Sturdza a vândut cu 18,8 milioane de euro, cele 5.419 hectare de pădure pe care le deținea pe raza comunelor Popesti (538 hectare), Dumești (16.3ha si 503 ha), Mădârjac (parcele de 2.233 ha, 540ha si 6,32 ha)și Horlești (163,5), către sucursala din România a firmei Prokon Hit Timber SRL din Germania. Contractul de vânzare – cumpărare s-a încheiat la biroul notarului Ioana Popescu Tăriceanu, soția fostului prim-ministru, contra unui commission de  100.000 de euro. Ulterior, firma Prokon Hit Timber SRL a vândut parte din păduri către firme din grupul IKEA.

5 4 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments