Fostul preot Cristian Pomohaci, exclus de la un festival organizat de o organizație din subordinea Consiliului Județean Timiș / El a fost acuzat că a încercat să corupă sexual un adolescent

0
205

Fostul preot Cristian Pomohaci, interpretul de muzică populară care a fost acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent, a fost pus cap de afiş al Festivalului Concurs ”Gelu Stan”, dedicat tinerilor interpreţi de muzică populară, eveniment organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Ulterior, Consiliul Judeţean Timiş a anunţat că acesta nu va mai fi prezent la eveniment, transmite News.ro.

”Consiliul Judeţean Timiş retrage artistul Cristian Pomohaci din cadrul Festivalului Concurs „Gelu Stan” 2023. Instituţia judeţeană nu se implică în selectarea artiştilor care participă la evenimentele instituţiilor de cultură subordonate, însă, în mod excepţional, prezenţa controversată a artistului Cristian Pomohaci pe afişul evenimentului şi invitaţia de a lua parte la Festivalul Concurs „Gelu Stan” 2023 a fost analizată cu atenţie şi s-a hotărât înlăturarea oricărei asocieri cu reputaţia artistului menţionat mai sus”, a anunţat sâmbătă, Consiliul Judeţean Timiş.Festivalului Concurs ”Gelu Stan” se află la cea de-a V-a ediţie şi este dedicat interpreţilor tineri de muzică populară, aflaţi la începutul carierei. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Timiş care este şi finanţatorul festivalului.
Pomohaci a fost acuzat că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent, însă faptele sale s-au prescris, astfel că a scăpat de o condamnare. Pomohaci, care era preot, a fost caterisit în 2017.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments