Navetistii sunt nemultumiti de transportul metropolitan: „Problema este ca nu avem cu ce sa facem naveta”

0
342

Odată cu implementarea transportului metropolitan de către Asociaţia de Transport Public Metropolitan Iaşi (ATPMI) de la 1 ianuarie 2023, discuțiile ieșenilor nu au încetat să apară.Astfel, pe paginile de Facebook unde au fost publicate toate informațiile privind noul proiect, ieșenii scriu în comentarii propuneri și sesizări privind traseele implementate din anumite comune beneficiare, dar și nemulțumiri prinvind intervalurile de ore la care circulă autobuzele.

De altfel, chiar reprezentanții ATPMI i-au invitat pe ieșeni să vină cu propuneri şi sugestii, astfel încât activitatea de transport public în Zona Metropolitană să devină eficientă pentru toți locuitorii.

Trasee amânate, motiv de supărare pentru ieșeni
Pe site-ul oficial al AMTPI ieșenii sunt aduși la cunoștință că există întârzieri de achiziționare a mijloacelor de transport pe unele trasee. „Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că am luat act de întârzierile înregistrate în cadrul procedurii de achiziție a mijloacelor de transport necesare pentru implementarea traseelor de transport metropolitan, fapt ce impune o etapizare a abordării noilor trasee metropolitane”, se arată în anunț. Astfel că, 18 din totalul de 31 de trasee propuse sunt amânate până pe 15 februarie 2023, fapt ce aduce nemulțumiri în rândul locuitorilor.

„Mulțumim că v-ați ținut de cuvânt și avem transport public și în Valea Lupului…Amânat”, afirmă un ieșean. De aici au izbucnit un val de reacții dinspre locuitorii altor comune: „Amânat și în Horpaz”, adaugă cineva, „Și pe Bârnova fără explicație?… pe data de 15.02.2023”, adaugă internauții.

„Mulțumim că v-ați ținut de cuvânt! Vișani, Bârnova nu au locuitori care merg la muncă, copii la școală! Din nou ați dezamăgit…”, adaugă o ieșeancă la o postare publicată pe rețeaua de socializare. Pentru locuitorii din Valea Lupului nu există încă niciun traseu implementat, din lipsa unor mijloace de transport de mici dimensiuni, fiind vorba de o necesitate de autobuze care au maxim 10 metri lungime.

„Super, mai puțin în Valea Lupului. Bun început de an 2023”, comentează un ieșean.

Orarele actuale nu sunt pe placul unor locuitori
Alte sesizări privind transportul metropolitan reprezintă orele de plecare ale autobuzelor din comunele beneficiare, dar și din stațiile din municipiu. Majoritatea ieșenilor se plâng de cursele care pleacă la și jumate, nu la fix. „Mulțumim! Nu se pot inversa plecările din Aroneanu la și jumate și din oraș la fix? Ar fi mai ok”, scrie cineva, fiind susținut de o altă persoană.

Un ieșean este nemulțumit de orarul autobuzelor care circulă seara, spunând că sunt angajați care termină munca la ora 20:00, iar autobuzul programat la ora 21:30 este prea târziu pus. „Traseele 101 și 102 pleacă la aceeași oră din Tg Cucu? Măcar la 10-15 minute. Sper că primiți propuneri de optimizare…se vor deplasa unul în spatele celuilalt, estimez 75% din traseu (ca timp), propune un ieșean.
Oamenii spun ca intervalele orare nu au fost gandite cum trebuie si ca nu pot ajunge la timp la serviciu.

„Mergem dimineața si autobuzele pleaca acum fara oameni si la ora 06.30 merge din doua in doua ore si navetistii nu pot sa mearga cu acest mijloc de transport care l-au infiintat ei. Ganditi-va ca lumea nu are cu ce face naveta. Ei au spus ca vor introduce 36 pana la noi dar nu e asa. Au infiintat o ruta care pleaca din Pacurari si ajunge in Rediu si se urca in Copou. Lumea vine de la Horlesti si merge pana in capatul Copoului. Problema este ca nu avem cu ce sa facem naveta. Nici ei nu ne lasa sa mergem cu maxi taxi si ei anunta politia”, a spus un localnic din Horlesti.

Situatia este cu atat mai dificila pentru ca locuitorii din zona spun ca nu ajung la timp la serviciu.

„Sunt medici care fac naveta, asistente medicale care fac naveta, brancardieri. Suntem persoane care intram la ora 06.00 dimineata. Normal ar fi sa puna autobuzul la 05.00 fara primul autobuz”, a mai spus un localnic.

Transportul metropolitan a fost introdus odată încă din prima zi a anului 2023, comunele beneficiare fiind: Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Tomești, Țuțora și Valea Lupului. Pentru mai multe detalii privind traseele exacte și orarul acestora, dar și prețurile biletelor și abonamentelor, ieșenii pot accesa site-ul oficial AMTPI.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments