Deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc, ultimul politician de pe lista doctoranzilor de la Academia SRI, a fost exmatriculat de două ori din cadrul școlii doctorale / Cozmanciuc: Nu comentez

0
435

La sfârșitul lunii septembrie, Senatul Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul” l-a exmatriculat din cadrul Școlii doctorale pe deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc. Acesta este ultimul politician care urmărea să obțină titlul de doctor de la această instituție. ”Nu comentez”, a fost singura reacție a deputatului PNL, solicitat de G4Media.ro să comenteze decizia Academiei SRI.După anul 2010, mai mulți membri de partid au devenit doctori în științe la această Academie subordonată Serviciului Român de Informații (SRI). Mulți și le-au pierdut sau sunt pe cale să și le piardă după ce mai multe dezvăluiri de presă și o verificare a Comisiei de Etică au descoperit că lucrările lor fuseseră plagiate.
Conform unui răspuns trimis G4Media.ro de către Biroul de Presă al Academiei, în luna septembrie, Mugurel Cozmanciuc a solicitat ”prelungirea programului individual de cercetare științifică, iar Consiliul Școlii Doctorale din cadrul Academiei Naționale de Informații «Mihai Viteazul» (ANIMV) nu a avizat solicitarea și a propus Senatului ANIMV neacordarea prelungirii respective, în baza neîndeplinirii, de către cel în cauză, a obiectivelor programului la care a fost înmatriculat. Drept urmare, la data de 30 septembrie 2022, domnului Corneliu-Mugurel Cozmanciuc i-a încetat, prin Decizia Rectorului Academiei Naționale de Informații «Mihai Viteazul», contractul de studii doctorale.” Tema lucrării sale era ”Provocări actuale la adresa educației și culturii de securitate din România.”

Ulterior, Cozmanciuc a fost radiat din lista doctoranzilor ANIMV postată pe site-ul instituției. În acest moment, pe această listă se află 17 doctoranzi înmatriculați în perioada 2017-2022.
Deputatul Cozmanciuc, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților, se afla la a doua tentativă de a obține titlul de doctor de la ANIMV. Inițial, el a fost admis la Școala Doctorală în 2014 și a fost exmatriculat în 2019, tot pentru neîndeplinirea obligațiilor doctorale. A dat din nou examen, a fost reînmatriculat și și-a ratat din nou ținta. Conform presshub.ro, la a doua tentativă, Cozmanciuc a fost acceptat la forma de învățământ cu frecvență redusă, cu finanțare prin taxă.

Deputatul liberal se află pe lunga lista a politicienilor care au dorit să obțină titlul de doctor de la Academia SRI, printre aceștia numărându-se Mihai Tudose (în prezent, europarlamentar PSD), Gabriel Vlase (director al Serviciului de Informații Externe), Neculai Onțanu (fost primar de sector), Marcel Ciolacu (președintele PSD), Mihai Stănișoară sau Radu Stroe (ultimii doi, foști miniștri). O parte au rămas fără doctorate după ce s-a descoperit că au fost plagiate, într-un caz – cel al lui Ciolacu – doctorandul a fost exmatriculat, în timp ce situația lucrării lui Tudose se află de mai mulți ani într-un litigiu în instanță, suspendat în acest moment după o sesizare a Curții Constituționale.

Parlamentar aflat la al treilea mandate și fost președinte al Organizației Județene PNL Neamț, Cozmanciuc a fost trimis în judecată de DNA, în feruarie 2021, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fiind acuzat că, în perioada 4 – 27 noiembrie 2019, ar fi pretins de la un alt inculpat din dosar, om de afaceri, suma de 500.000 de lei ”lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale Apele Române (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.” El a fost achitat în primă instanță, în acest moment dosarul aflându-se în apel la Înalta Curte, în pronunțare pentru data de 9 ianuarie 2023.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments