Cine a dat foc mașinilor din curtea Direcției pentru Protecția Copilului?

0
134

Polițiștii au identificat un suspect și au avut parte de o surpriză, în cazul maşinilor incendiate în curtea Direcției de Asistență Socială Bacău, în luna septembrie.

Conform Pro TV, cel care ar fi incendiat mașinile ar fi chiat liderul sindical al instituției, iar soția sa i-ar fi fost complice. Bărbatul ar fi fost nemulțumit de disponibilizările făcute în rândul angajaților și ar fi ales să se răzbune astfel, spun anchetatorii. Când i s-au prezentat dovezile, omului i s-a făcut rău şi a fost dus la spital.

În luna septembrie, opt autoturisme și un microbuz din curtea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău au fost incendiate și au ars ca niște torțe. Vâlvătăile au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă. În aceeaşi lună, arsese deja şi maşina de serviciu a directorului instituţiei, acasă, în parcare. După ce pompierii au stabilit ca focul fusese pus de cineva, anchetatorii au urmărit mai multe piste. În tot acest timp, şeful Direcţie de Asistenţă Socială spune că a primit mesaje de ameninţare, de pe un telefon necunoscut.

„Constant, în toată această perioadă de trei luni am primit mesaje de ameninţare prin sms, prin care atât eu, cât şi preşedeintele CJ am fost ameninţaţi cu moartea, noi şi membrii familiei. Ni s-a scris că ne vor pune bombe la maşini şi tot felulul de atac terorist sau mafiot”, a declarat Cristian Codreanu – director DGASPC Bacău:.

Şeful Consiliului Județean a primit și el aceleași amenințări grave. Liderul sindical îi cerea să îl demită pe șeful Asistenței Sociale, instituție subordonată Consiliului Județean.

„Mi-am dat seama de seriozitatea ameninţărilor cu atât mai mult cu cât şi în mesaje eram atenţionat să nu iau în glumă aceste atenţionări. M-a surprins faptul că aveau anumite amănunte în ceea ce priveşte atât copilul cât şi mama. În mod evident, am avut o presiune care e greu de controlat”, a declarat Valentin Ivancea – preşedintele CJ Bacău.

Liderul sindical a fost reţinut marți.

Sindicatul ’’Familia’’ Bacău, sindicat reprezentativ și afiliat la Federația COLUMNA, face pe această cale precizarea că nu are nicio legătură cu amenințările menționate în presă privind dosarul incendierilor celor 9 mașini parcate în curtea D.G.A.S.P.C. Bacău și pentru care s-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments