Înmormântare după toată rânduiala, cu prapuri și pomeni, dar fără mort!

0
278

Înmormântare după toată rânduiala, cu prapuri, colivă, pomeni și groapa săpată, dar cu mortul… lipsă! Cam așa ar putea fi rezumată pățania neobișnuită prin care au trecut miercuri sătenii din Epureni, comuna Duda Epureni, când s-au pregătit să îngroape creștinește un consătean răposat, rămas singur pe lume. Omul, Ion Bulai, în vârstă de 75 de ani, fusese găsit mort în casă cu două zile înainte, iar Poliția sesizată prin apel la 112 a început cercetări pentru moarte suspectă. Cadavrul a fost dus la Vaslui, la Medicina Legală. Cum medicii legiști au constatat că bărbatul a decedat din cauze naturale, câteva persoane din sat, dar și reprezentanții Primăriei, s-au și apucat să pregătească înmormântarea cum se cuvine. Dacă oamenii s-au ocupat de cele necesare după datină, Primăria a rămas să aducă mortul de la morgă. Numai că miercuri, când toată lumea era la biserică, cu pomeni, colivă, prapuri, dar și cu pachetele cu alimente pentru dat de pomană pregătite, oamenii au fost anunțați de reprezentații Primăriei că, practic, mortul nu va putea lua parte la… eveniment. Cei de la morgă au spus că legea îi obligă să țină decedatul care nu are apaținători timp de 10 zile, apoi să îl declare „caz social”. Sătenii au rămas uluiți, mai ales că erau toate pregătite, inclusiv groapa săpată. „Ce era să facem? Părintele a făcut o slujbă de sfințire a mâncării, care a fost dată de pomană celor prezenți, s-au strâns prosoapele, s-a strâns tot și asta a fost”, au spus cei care s-au implicat în pregătirea înmormântării.

„Deși mortul nu a fost îngropat, pomana s-a mâncat și oamenii chiar au spus bogdaproste. Toată lumea știa că Ion este la morgă, deși noi așteptam pe marginea gropii, cum se spune, să îl îngropăm și pe el creștinește, că nu are pe nimeni”, povestesc oamenii din sat. Aceștia susțin că Primăria ar fi trebuit să se ocupe de aducerea mortului, însă, cel mai probabil, din cauza unei comunicări deficitare, nu s-a înțeles exact când va putea fi dat de la morgă cadavrul. Reprezentanții Primăriei au spus, inițial, că vor putea lua trupul neînsuflețit marți, apoi li s-ar fi comunicat de la Medicina Legală că vor putea lua sicriul cu cel decedat miercuri. Numai că la fața locului s-ar fi constatat că nu este nimeni în măsură să semneze pentru ridicarea defunctului, întrucât nimeni nu era aparținător al acestuia. Așa că procedura s-a oprit, întrucât regulile arată că, în cazul în care defunctul nu are aparținători, el este ținut 10 zile la morgă, după care este declarat „caz social” și Primăria se poate ocupa de înmormântare. „Primăria nu e de vină neapărat, pentru că s-a dus să îl ia de la Vaslui. A luat sicriu, a luat hainele date de oameni, din câte am înțeles, a asigurat transportul. Practic, a vrut să ajute. Poate că trebuia o comunicare mai bună cu cei de la Medicina Legală, ca să nu se apuce lumea să facă mâncare, să pregătească pomenile și să se sape de pe acum groapa. Ce era să se facă cu mâncarea cumpărată? S-a dat de sufletul lui Ion, că doar nu era s-o ducem înapoi de unde am luat-o”, au spus sătenii.

Oamenii și reprezentanții bisericii din sat s-au implicat să îi facă cele de cuviință decedatului rămas singur pe lume

În fapt, în toată această situația mai puțin obișnuită, este de apreciat implicarea reprezentanților bisericii locale și a trei – patru săteni, care au s-au mobilizat și au vrut să îi facă acestui om o înmormântare creștinească. Ion Bulai a venit în Epureni cam acum 20 de ani, spun localnicii, unde a trăit în concubinaj cu o femeie din sat. Aceasta a murit și Ion a rămas singur și destul de amărât. Vecinii spun că nu își amintesc să îl fi căutat cineva vreodată, doar auzise că ar avea, totuși, un copil dintr-o altă căsătorie și că ar fi de undeva din partea Răducănenilor. Dar totul a rămas la nivel de znov. Știindu-l singur pe lume, preotul din sat, dascălul și trei-patru enoriași cu suflet bun au pus mână de la mână pentru a-l îngropa cum se cuvine. „Este de apreciat când cineva se implică în asemenea cazuri. O înmormântare costă, dar oamenii cu credință sunt săritori. Unul a adus prosoape, altul pomenile, altul ce a putut. Chiar sunt de apreciat cu toții. Acum, că s-a nimerit așa, ce putem face? Bine că i-au fost aprinse lumânări, că și așa a murit fără lumânare, săracul. Nu știu dacă se vor mai face alte pomeni pentru când va fi adus. Vom vedea. Bietul Ion, nu a avut noroc nici pe ultimul drum”, spun sătenii.

Bărbatul a fost găsit mort în locuință, dar polițiștii confirmă că nu a fost vorba despre săvârșirea niciunei infracțiuni

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vaslui confirmă faptul că persoana din comuna Duda Epureni, găsită decedată în locuință, nu ridică suspiciuni cu privire la cauzele morții, însă oamenii legii vor continua cercetările în dosarul deschis, așa cum este procedura, pentru „vătămare corporală din culpă”. El va fi clasat, întrucât este vorba despre o moarte din cauze naturale. „Regulile la morgă sunt că, dacă un decedat nu are apaținători care să semneze la ridicarea sicriului, decedatul este ținut 10 zile, apoi este declarat caz social și se acționează în consecință. Peste lege nu ai cum să treci. Așa au spus domnii doctori”, susțin sătenii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments