Două partide maghiare din România au fuzionat. Noul partid se numește Alianța Maghiară din Transilvania (AMT) și promovează autonomia

0
30

Înregistrarea Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), care a fost creată prin fuziunea dintre Partidul Civic Maghiar (PCM) şi Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a devenit definitivă, astfel că cele două partide care au format AMT au încetat să mai existe, au anunţat liderii noii formaţiuni politice, miercuri, la Cluj-Napoca, potrivit agenției maghiare MTI.

Potrivit fondatorilor, AMT reuneşte tabăra naţională dedicată cauzei autonomiei, care se află în opoziţie cu UDMR, dar care este, totodată, şi un partener de cooperare al uniunii care are experienţă în politica de la Bucureşti.

János Mezei, preşedintele AMT, a prezentat noul partid ca fiind o organizaţie care aduce laolaltă formaţiunile politice de orientare naţională. Politicianul a amintit că la fuziune a condus un proces de apropiere şi negociere are a durat trei ani, iar înregistrarea noului partid a fost, mai întâi, respinsă de către instanţă, astfel că procesul a trebuit reluat de la început.

Sigla AMT îmbină simbolurile celor două partide constitutive: bradul PCM a fost aşezat în mijlocul stelei PPMT.

János Mezei a prezentat preşedinţia noului partid, formată din cinci membri: prim-vicepreşedintele István Csomortányi şi vicepreşedinţii Vilmos Mosdóczi, Attila Örs Sorbán şi Tibor T. Toró. Potrivit lui János Mezei, sarcina noului partid este aceea de a oferi maghiarilor din Transilvania posibilitatea de a alege, întrucât în opinia sa, în urma competiţiei candidaţilor, comunitatea are întotdeauna de câştigat. Vor să arate: cu oameni capabili, rezultate pot fi obţinute şi în afara UDMR, a spus politicianul.

Prim-vicepreşedintele István Csomortányi a menţionat că fuziunea partidelor este doar în interesul maghiarilor transilvăneni. În opinia sa, nici puterii româneşti de la Bucureşti nu îi place dacă în ceea ce priveşte maghiarii din Transilvania au loc procese politice convergente, la fel cum şi pentru UDMR a fost util că opoziţia sa a fost divizată.

Vicepreşedintele Tibor T. Toró a adăugat că începe o perioadă în care politica maghiară din Transilvania va avea două poluri, însă nu şi o competiţie liberă între partide, întrucât interesul maghiarilor trebuie reprezentat în raport cu percepţia românească a statului naţional unitar.

“Suntem nevoiţi să creăm un amestec între competiţie şi cooperare, în care să nu prea aibă de suferit nici libertatea de alegere, dar în care să putem, totodată, acţiona în mod eficient împotriva eforturilor de omogenizare, şi împotriva încălcării drepturilor”, a spus politicianul maghiar.

Întrebat de agenţia ungară de presă MTI, preşedintele partidului a spus că mandatul preşedinţiei va dura cel mult doi ani. Procesul de fuziune dintre organizaţiile locale ale celor două partide va începe în săptămânile următoare, iar congresul care va alege noua conducere a partidului trebuie convocat în cel mult doi ani. Până atunci, preşedinţia se va concentra pe construirea organizaţiei şi pe pregătirea partidului pentru alegerile locale din 2024, s-a mai precizat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments