Bază hipică de 23 de milioane de lei, unică în ţară, inaugurată ieri la Universitatea de Ştiinţele Vieţii

0
100

Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV) a tăiat oficial panglica la una dintre cele mai moderne baze hipice din România, la care se desfăşoară lucrări încă din 2008. Acestea au fost sistate în 2012, reluate apoi în 2020 şi finalizate acum, când încă se mai lucrează la ultimele detalii pentru a face recepţia finală a spaţiilor principale.

„Este o bază pentru instruirea studenţilor pentru tehnologia de creştere a cabalinelor. Este o investiţie importantă şi am ajuns la final cu ea. Vom avea cai, iar studenţii vor lucra şi vor învăţa modul şi specificul creşterii cabalinelor. Studenţii de la Medicină Veterinară vor studia bolile specifice şi afecţiunile podale ale cailor de muncă, de sport sau de agrement”, a declarat prof.dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iaşi.
Investiţia totală a universităţii în toată această perioadă a fost de peste 23 de milioane de lei, atât fonduri proprii, cât şi de la bugetul de stat, iar rezultatul este pe măsură: condiţiile sunt cele mai bune din ţară, în special cele de cazare. Există zece boxe de cazare permanentă unde vor putea fi ţinuţi zece cai, fiecare putând să primească un tratament personalizat din punct de vedere sanitar-veterinar, al alimentaţiei, dar va fi menţinut în formă şi în zonele de antrenament. Zona de boxe este dotată şi cu un spaţiu pentru igienizarea cailor cu duşuri, modernizat integral, iar apoi o instalaţie cu infraroşu şi ventilaţie care să îi usuce. Deşi există o zonă unde vor putea fi cazaţi şi cai particulari, ai altor entităţi juridice sau fizice, scopul principal al construcţiei este acela de a fi o bază didactică, iar din acest punct de vedere universitatea analizează cele mai bune opţiuni pentru a putea achiziţiona sau prelua cai.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments