Linșaj între doi sifonari ai banului public! Rufele murdare dintre verișorii Nicolau-Neculau, spălate în public, la buza tomberonului

0
1035

Este linșaj public între un consilier local și un director al Primăriei! Neînțelegerile de familie și orgoliile ieftine dintre verișorii Iulian Nicolau și Cătălin Neculau au fost la un pas să pericliteze bugetul Iașului. Pentru că verișorul –directorul are salariul prea mare, verișorul –consilier a boicotat bugetul Iașului și a organizat o conferință de presă dintr-un …tomberon. În timp ce directorul Neculau are o avere de star la Hollywood, din salarii la stat, marele arhitect privat Nicolau deține un biet apartament rezultat în urma unui partaj voluntar cu sultă, ca să nu ajungă pe drumuri.

Până acum câțiva ani, consilierul USR, Iulian Nicolau, și actualul director al Salubris, Cătălin Neculau, nu existau în agenda publică a acestui oraș. Pensionarea mult așteptată a lui Ioan Apostol (n.r. fost director al Salubris), l-a propulsat pe agentul de vânzări, Cătălin Neculau din nou în vârful ierahiei directorilor de servicii publice (n.r. Neculau a mai fost director al Citadin, societatea de asfaltări a municipalității ieșene). La scurt timp, alegerile locale din 2020 îl aduce la rampă și pe verișorul său, arhitectul Iulian Nicolau, numit lider al grupului de consilieri USR –PLUS din Consiliul Local. Pozițiile la antipozi ale celor doi, ascute cuțitele ținute  prea mult în teacă, iar înțepăturile pe la spate se mută fățiș în spațiul public.

Salariul lui Neculau, paiul din ochii lui Nicolau

Apogeul urii dintre cei doi, este atins în pragul adoptării bugetului general al Iașului, atunci când grupul consilierilor USR boicotează la scenă deschisă acest important proiect. Unul dintre motive este și majorările de salarii ale directorilor de societăți și regii din subordinea Primăriei. În fundamentările  sale infantile, lipsite de credibilitate și elocință, Iulian Neculau are grijă să pună pe tapet numai salariul verișorului său.

În Iași nu se poate aplica legea pentru că trebuie să facem profit!? O logică imorală și ilegală a unui prinț fanariot (n.r. Cătălin Neculau).

 Deci, trebuie să facem profit pentru ca prințul fanariot să își încaseze componenta variabilă, care îi poate dubla salariul, 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗲𝗹𝘂𝗱𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗹𝗲𝗴𝗶𝗶. Potrivit veniturilor votate pentru anul 2021 în Consiliul Local de PNL, PMP și un baci mioritic,  directorul S.C. Salubris S.A. are un salariu de 23.985 lei/net pe lună, în timp ce un membru în CA-ul acestei societăți au indemnizații lunare de 4.855 lei net / lună”, este una dintre luările de poziție ale lui Iulian Neculau.

Conferința din tomberon

Trecerea bugetului local, cu sprijinul “trădătorului Cezar Baciu” i-a luat mințile lui Iulian Nicolau. Imaginea mizeriei dintre un director de salubritate și un ales insalubru a fost ilustrată cel mai bine de un episod antologic despre limita de jos la care a ajuns administrația la Iași. Dominat de o imensă frustrare, Iulian Neculau a încercat să și-o exprime cât mai plastic. Acesta a găsit un tomberon mizerabil pe marginea căruia a făcut un live josnic, pe care a avut tupeul să-l numească conferință de presă.

Bugetul a avut ca scop inclusiv creșterea cu nesimțire a salariilor directorilor de societăți, ajungându-se la sume la care noi, cetățenii obișnuiți nici nu ne putem gândi că vom putea vreodată să le câștigăm din muncă cinstită.Eu nu am acces la tehnica de conferință de presă și nici la un pupitru elegant ca al domnului primar , așa că am ales să organizez această conferință de presă aici, în Iașul de după blocuri, de la pupitru trist, mizer, neîntreținut (n.r. tomberon) pus la dispoziția ieșenilor de una dintre societățile comerciale pe care primarul le controlează prin prinții fanarioți , acești directori unși  să gestioneze o mare parte din averea orașului nostru”, a proclamat Nicolau, de pe marginea tomberonului.

Comicul de situație este acela că în timpul live-ului, un ieșean aflat în trecere a vrut să îi fure telefonul.

Văr bogat, văr sărac

În ultimii ani, averea lui Cătălin Neculau a ajuns să o concureze pe cea a unui mare director de companie privată. Potrivit declarației de avere, acesta deține un hectar de teren agricol la Dobrovăț, 2,6 hectare de agricol la Dumești, o casă de vacanță la Dobrovăț (90 mp), două apartamente în Iași, un apartament de 62 mp în Cluj, o vilă în Bucium, un bloc cu 6 apartamente în Tătărași și un salariu de aproximativ 4800 euro pe lună. Spre deosebire de nababul său văr care s-a învârtit în viață, consilierul Iulian Nicolau deține doar un apartament de 77 mp dobândit prin contract de partaj voluntar cu sultă. În cursul anului trecut a avut venituri de 172.562 lei din activitatea susținută la propriul birou de arhitectură, practic cam cât ar face vărul său în jumătate de an la stat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments