Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași este astăzi un reper de performanță în neurochirurgie

0
898

Spitalul are acreditarea internațională AOSPINE pentru cursuri și cercetare în domeniul neurochirurgiei. Performanțele Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași sunt recunoscute pe plan internațional. Eforturile medicilor dar și investițiile făcute în modernizarea și dotarea cu aparatură a Spitalului de Neurochirurgie sunt recunoscute pe plan international.
“În Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi performanța este astăzi o normalitate. Investițiile făcute în ultimii ani în aparatura medicală, de înaltă performanță și-au dovedit eficiența nu numai în salvarea de vieți omenești, cât și în pregătirea și educația medicală a specialiștilor din domeniu, din țară sau din străinătate.”, a declarat Șef Lucrări Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

“Am venit la Spitalul de Neurochirurgie din Iași ca să ne antrenăm cu tehnologie de vârf, cu robotul de chirurgie spinală Mazor X și cu neonavigație și O-Arm. Colegii de aici ne-au primit cu brațele deschise, ne-au arătat din experiența acumulată de ei, ne-au învățat tips & tricks. Ne-au ușurat de fapt drumul către utilizarea acestei tahnologii, arătându-ne în primul rând obstacolele de care s-au izbit ei pe parcursul formării experienței. Le mulțumim din tot sufletul, atât domnului manager Lucian EVA, cât și colegilor și prietenilor, doctorii Cezar POPESCU și Bogdan COSTĂCHESCU, pentru primirea pe care ne-au făcut-o, pentru disponibilitatea de a ne împărtăși din experiența lor și îi felicităm pentru un spital absolut grozav. Sincer, nu credeam că o să văd în România, într-un spital public dotări care pot să facă cinste oricărui spital vest-european anul de grație 2021”, Dr. Alexandru THIERY, medic primar ortopedie pediatrică București.

“Încheiem două zile de training pe logistică de top, în neurochirurgie și în chirurgie spinală. Am întâlnit o logistică greu de găsit, chiar în clinicile de renume vizitate până acum. Se vede că aparatura a intrat în rutina de utilizare a medicilor de aici și cumva și procesul de transmitere a informației de către cei care au nevoie de treaba aceasta, e mult mai fluent, pentru că vine deja de la oameni cu experiență în utilizarea aparaturi. Trebuie să felicităm întreg personalul, întreg management, întreaga echipă medicală și să le mulțumim pentru trainingul pe care l-am făcut aici timp de două zile, dar și pentru ceea ce au realizat în spital. E unul dintre cele mai frumoase și profesioniste spitale de neurochirurgie în care am intrat.”, dr. Mihai Adrian CRISTESCU, medic primar neurochirurg București.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments