Antibiotice Iași organizează campania „Specialistul îți explică. Decizia este la tine!”

0
86

Sub acest îndemn, compania Antibiotice a derulat, în luna aprilie 2021, o campanie de informare pentru a încuraja vaccinarea în rândul salariaților.  Această acțiune vine în continuarea proiectelor de comunicare și măsurilor luate de managementul companiei  pentru stimularea vaccinării în rândul salariaților, considerate cea mai sigură cale pentru revenirea la normalitate.

Astfel, în luna aprilie, un număr de 50 de angajați, au participat la întâlniri tip workshop, cu prof. dr. Egidia Gabriela Miftode, medic epidemiolog și medic primar boli infecțioase, care a prezentat beneficiile și efectele vaccinarii anti-Covid și a răspuns la toate  nelămuririle și întrebările care i-au fost adresate din rândul angajaților

“Infecţia cu SARS-CoV2, o boală imprevizibilă, ce poate avea o evoluţie critică atât în cazul persoanelor vârstnice cât şi a celor tinere, fără nicio afecţiune asociată, poate astăzi să fie extrem de eficient combătută printr-o metodă sigură-vaccinarea. Am considerat că este o datorie pentru mine să fiu alături de angajaţii unei Companii aflate în prim planul luptei pentru viaţă şi să clarific acele date mai puţin cunoscute de aceştia. Mesajul meu ar fi că, doar informaţi din surse corecte şi bazindu-ne pe datele cercetărilor acceptate de forurile de experţi de la nivel mondial, putem lua cele mai bune decizii pentru noi, ca indivizi cât şi pentru societate”, a declarat Prof. univ. dr. Miftode Egidia, Sef Disciplina de Boli Infectioase UMF „Grigore T. Popa”, Sef Sectie 2 Boli Infectioase

Decizia de a organiza proiectul „Specialistul îți explică. Decizia este la tine!” a fost luată în urma efectuării, în luna martie 2021, a unui sondaj în rândul angajaților privind percepția vaccinarii anti-Covid. Motivele refuzului sau dezinteresului față de vaccinare, așa cum au reieșit în urma sondajului, sunt teama cu privire la efectele vaccinurilor, neîncrederea în eficiența acestora și deținerea de informații parțiale despre vaccinare. În plus, din sondaj a reieșit că 27% dintre angajați sunt deschiși la a primi informații detaliate și complete despre efectele și acțiunea vaccinului, din partea unui medic specialist, pentru a lua o decizie corectă privind vaccinarea.

Această acțiune continuă măsurile luate pentru încurajarea vaccinării în rândul salariaților Antibiotice, entitate economică inclusă în categoria societăților esențiale pentru economia României. Odată cu demararea procesului de vaccinare la nivel național, Antibiotice a organizat, în cadrul propriului Centru de Studii Clinice, un Centru de vaccinare în care să își vaccineze proprii angajați, precum și membrii comunității. În acest centrul de vaccinare, personalul propriu și angajați ai DSP lucrează pe două fluxuri pentru administrarea vaccinurilor Pfizer/BioNTech, respectiv Moderna, având o capacitate totală de 120 de vaccinări pe zi.

Până la această dată, în urma asigurării facilității vaccinării într-un Centru propriu și desfășurării de campanii de susținere a vaccinării, prin comunicare internă, stimulându-se astfel participarea la procesul de imunizare colectivă, s-au vaccinat sau sunt înscriși pentru vaccinare un procent de 67% dintre salariați.

Faptul că angajații noștri au ales să se vaccineze într-un procent de aproape 70% până în momentul de față, ne bucură și ne determină să fim încrezători că vom continua să ne desfașurăm activitatea într-un climat sănătos, în care salarații să se simtă protejați. Am încredere că suntem pe drumul cel bun și vom continua să desfășurăm programele noastre pro-vaccinare în rândul salariaților, astfel încât să ne vaccinăm cu toții și să ne întoarcem cât mai curând la normalitate! a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

De asemenea, în cadrul Centrului de vaccinre Antibiotice, s-au vaccinat până la data zilei (26.04.2021) peste 11.500 de persoane.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments