Primaria Iasi cauta solutii pentru fluidizarea traficului din oras

0
380

Comisia de Circulație a Municipiului Iași s-a reunit într-o nouă ședință în cadrul căreia au
fost adoptate o serie de măsuri menite să îmbunătățească traficul rutier din oraș. Astfel,
Comisia de Circulație a validat introducerea benzii unice pentru mijloacele de transport în
comun pe șoseaua, respectiv strada Nicolina. În prima etapă măsura va fi aplicată de la
intersecția cu strada Sălciilor (zona Lidl Nicolina) până în Podu Roș.

„Începem de la strada Sălciilor, adică strada de dinainte de pasajul Nicolina, cum vii
dinspre CUG spre Podu Roş. Acest lucru înseamnă că, înainte de urcarea pe pasajul
Nicolina, toate mijloace de transport vor putea circula pe o bandă unică până la
traversarea inclusiv a intersecţiei Podu Roş. Pentru traficul auto diferit de transportul
public vor rămâne celelalte două benzi de circulație. Totodată, va fi interzis virajul de
stânga pe aleea Rozelor, pe ambele sensuri”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Alte modificări în circulația rutieră vor fi în zona magazinului Lidl Moara de Foc. Astfel,
pe șoseaua Moara de Foc spre accesul în magazin (la intersecția cu strada Canta) va fi
montat indicatorul Interzis la stânga, iar la ieșirea din parcarea magazinului va fi montat
un indicator La dreapta (spre șos. Moara de Foc). În plus, vor fi montate indicatoare de
orientare pe strada Canta, mai precis pe tronsonul cuprins între strada Păcurari și șoseaua
Moara de Foc, pe sensul de mers spre Moara de Foc, după cum urmează: pe prima bandă
– înainte și la dreapta, iar pe a doua bandă – stânga.

O serie de modificări vor fi și în zona Bisericii Bărboi. Astfel, pe strada Bărboi la
intersecția cu strada Elena Doamna va fi montat indicatorul La dreapta. Pe aceeași stradă
vor fi montați separatori de sens, mai precis pe tronsonul cuprins între accesul în parcarea
cu plată de la Hala Centrală până la primul acces la stânga, spre blocuri. Totodată, va fi
instituit sens unic pe strada Orfelinatului, de la intersecția cu strada Ciornei până la
intrarea în parcarea magazinului Lidl (sensul de mers spre strada Vasile Lupu), pe strada
Semnului (sensul de mers dinspre strada Sf. Andrei spre strada Gospodari), respectiv pe
stradela Uzinei, de la intersecția cu strada Funcționari (sensul de mers spre strada Sf.
Petru Movilă).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments