Iaşul, uitat de Guvern la împărţirea bugetului pe 2019

Guvernul a finalizat proiectul de buget pentru anul 2019. Cum era de aşteptat, Iaşul a fost pus în coada listei de priorităţi şi în acest an. Cea mai mare dezamăgire vine pe fondul finanţării pentru Autostrada A8. În proiectul de buget lipsesc cu desăvârşire fondurile pentru construirea acestei autostrăzi. Şeful PSD Iaşi, Maricel Popa, a încercat să găsească o scuză explicând că banii ar fi fost incluşi în bugetul CNAIR. Câţi bani va primi Iaşul comparativ cu alte judeţe mari din ţară, aflaţi dina analiza ce urmează.

0
949

Proiectul bugetului pentru anul 2019 a reușit să stârnească nemulțumirea în Iași, mai ales că acesta nu conține asumarea clară de finanțare și construire a autostrăzii A8, cunoscută ca autostrada Unirii, pentru care parlamentul a votat o lege specială. Noi am citit și am scanat cu atenție politica bugetar-fiscală, proiectul bugetului, dar și toate anexele acestuia pentru a vedea câte finanțări și ce proiecte dedicate exclusiv pentru județul Iași a inclus executivul pentru anul 2019.

Autostrada Unirii – inexistentă în bugetul pentru 2019

În documentul de politică bugetar-fiscală găsim două referiri la județul Iași. Prima referință are ca subiect o porțiune din autostrada Unirii, mai exact, porțiunea Târgu-Neamț – Iași – Ungheni. Astfel, aflăm că printre proiectele strategice de investiții din 2019 guvernul a inclus acest obiectiv și ar urma să fie făcut printr-un parteneriat public-privat, iar Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză ar urma să înceapă implementarea proiectului. A doua referință la Iași este în contextul construirii autrostrăzii Unirii, în care s-ar anunța că proiectul studiului de fezabilitate s-ar afla în procedura de transparență decizională.

Studiul de fundamentare pentru autostrada „TÂRGU NEAMŢ – IAŞI” este finalizat şi se află în procedura de transparenţă decizională pe site-ul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 1,2 miliarde euro. Perioada de proiectare şi realizare a autostrăzii este estimată la 48 luni. Se estimează că recuperarea investiţiei, cât şi asigurarea unui profit rezonabil pentru partenerul privat, se poate realiza prin încheierea unui contract de parteneriat public – privat pe o perioadă de 30 ani, care include perioada de proiectare şi realizare” se arată în documentul de politică bugetar fiscală.

„De anul trecut am anunţat că în decembrie-februarie va fi scos la licitaţie proiectul de revizuire a studiului de fezabilitate. Conform Legii 500 (din 2002, n.r.) a finanţelor publice, până ce nu este actualizat acest studiu, obiectivul nu poate fi finanţat”, a încercat preşedintele Maricel Popa să liniştească spiritele după omiterea includerii unei finanţări consistente a Autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş în prima variantă de proiect a legii bugetului pe anul 2019. El a susţinut, recent, în faţa jurnaliştilor, că banii s-ar afla deja în anexa pentru autostrăzi a bugetului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Doar că CNAIR se află în subordinea Ministerului Transporturilor, care are, într-adevăr, o secţiune pentru autostrăzi. În această secţiune, A8 figurează cu o sumă de 951 de mii de lei pentru „pregătirea documentaţiei tehnico-economice pentru proiectul Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Pod peste Prut la Ungheni” şi cu 27,03 milioane de lei pentru revizuirea studiului de fezabilitate pe segmentul Tg. Mureş-Ditrău.

Județul Iași are cea mai mică finanțare pentru drumuri în Regiunea de Nord-Est

Dacă e să rămânem la tema infrastructurii de transport, suma dedicată drumurilor pentru 2019 s-a micșorat simțitor, fiind defalcați doar 300.000.000 de lei din taxa cu valoare adăugată. Prin comparație, în 2017 și în 2018 au fost distribuiți câte 430.000.000 lei la drumuri. Județul Iași ar urma să primească de la bugetul de stat, din TVA, puţin peste 6 milioane de lei finanțare pentru cheltuielile privind drumurile județene și comunale. Și pentru că Maricel Popa tot spune că vrea să atragă cât mai mulți bani pentru drumurile din județ, să știți că în 2019 județul Iași a primit cea mai mică sumă pentru drumuri din județele regiunii de Nord-Est. De exemplu, Vaslui va avea pentru drumuri 8.758.000 lei în 2019, Neamţ – 7.415.000 lei, Botoșani – 8.866.000 lei , Suceava – 7.313.000 lei, Bacău – 6.787.000 lei.

Finanțare aproape invizibilă pentru centura de ocolire a Iașului

Un alt proiect de investiții discutat în spațiul public este centura de ocolire a municipiului Iași – Varianta SUD. Aceasta ar urma să aibă 24 de km, cu 11 poduri și pasaje și 5 viaducte. Pentru finalizarea construcției sunt necesari 494.348.000 de lei, iar Ministerul Finanțelor Transporturilor a inclus pentru 2019 doar 200.000 de lei pentru acest obiectiv strategic de infrastructură rutieră din Iași.

Modernizarea DN 28B, care leagă Târgu Frumos de Botoșani

De cea mai mare investiție se bucură drumul DN 28B Târgu Frumos – Botoşani, unde ar urma să fie modernizați 71,5 km. Pentru anul 2019, Ministerul Transporturilor a inclus 646.000 lei din cei 365.956.000 de lei necesari.

Pentru reabilitarea podurilor, podețelor, tunelelor de cale ferată pentru Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, Ministerul Transporturilor și-a inclus credite bugetare de 6.879.000 de lei și credite de angajament de 1.360.000. Tot la capitolul infrasturcturii căilor ferate au fost incluse credite bugetare pentru lurări de reparație și modernizare pe porțiunea de cale ferată Pașcani – Iași.

Spitalul Regional de Urgență de la Iași –rămâne doar pe hârtie

Chiar dacă studiul de fezabilitate pentru construcția Spitalului Regional de Urgență de la Iași a fost finalizat, nu există nicio prognoză de finanțare pentru acesta. În proiectul de buget pentru 2019 acesta nu a fost inclus, una dintre explicații fiind faptul că guvernul vrea să obțină fonduri europene pentru construcția acestuia. Sinteza Ministerului Sănătății privind politicile și programele bugetare pe termen mediu ale ordonatorilor principali de credite pentru anul 2019 include o referință privind necesitatea construcției acestui spital regional de urgență alături de altele două, de la Craiova și Cluj Napoca.

Iașul primeste sume record pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelui

În 2019, guvernul a decis să micșoreze de mai bine de patru ori suma distribuită din TVA pentru finanțarea cheltuielor descentralizate la nivelul județelor. Dacă în 2018 aceasta a fost de aproape 2.300.000 lei, atunci în 2019 aceasta nu ajunge la 500.000 de lei. Cu toate acestea județul Iași primește în acest an 23.882.000 lei din acești bani, mai mult fiind distribuiți doar pentru județul Suceava – 29.362.000 lei.

Cea mai mare parte a banilor sunt dedicați pentru ”Programul pentru școli al României” – 16.226.000, cunoscut ca ”programul laptele și cornul”. Alți 3.937.000 de lei vor veni pentru copii cu cerințe educaționale speciale care frecventează învățământul special, iar 3.324.000 de lei sunt defalcați pentru bunuri și servicii pentru întreținerea curentă a unităților de învățământ special și centrelor județene de resurse și asistență educațională din învățământul special. Guvernul va mai defalca 33.000 de lei pentru căminele pentru persoane vârstnice.

Și pentru echilibrarea bugetelor locale județul Iași primește sume enorme

Județul Iași este în top trei județe în regiunea de Nord-Est la sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, cu o sumă de 499.484.000 de lei. Cei mai mulți bani vor merge pentru asigurarea bugetului de funcționare a administrațiilor publice locale, aceasta însemnând că zona nu reușește să-și acopere bugetul necesar pentru buna fucționare. De exemplu, județul Cluj va primi de la bugetul de stat doar 17.763.000 de lei, iar județul Timiș – 54.200.000 de lei. Nici celelalte județe din Regiunea de Nord-Est nu stau mai bine, Vaslui urmând să primească pentru echilibrarea bugetelor locale 486.212.000 lei, Neamț – 469.033.000 lei, Botoșani – 410.965.000 lei, Suceava – 545.986 lei, Bacău – 501.008 lei.

Pentru finanțarea cheltuielilor de descentralizare la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor din județul Iași, guvernul a alocat 65.901.000 lei din TVA. Din această sumă cei mai mulți bani, 51.609.000 de lei, vor fi alocați pentru finanţarea de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat. Tot în această sumă sunt incluși 2.728.0000 lei pentru finanțarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, cămine pentru persoane vârstnice – 1.044.000 lei, plata stimulentelor educaţionale acordate copiilor din familii defavorizate în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar – 2.794.000 lei, pentru copiii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă – 2.875.000 lei și acordarea unui suport alimentar pentru elevii din școala profesională Dagâța de 1.271.000 de lei.

Sume pentru educație la nivelul județului Iași

În 2019, din TVA vor fi defaclate sume pentru finanțarea învățământului particular și cel confesional. Astfel, pentur finanţarea de bază sunt alocați 13.168.000 lei, din care 12.048.000 lei sunt pentru salarii, sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și contribuțiile aferente acestora.

Ministerul Educației Naționale a inclus în bugetul pentru 2019 un șir de proiecte la nivelul județului Iași, care ar urma să obțină credite bugetare sau de angajament. Astfel, pentru industriile competitive sunt prognozate 560.000 de lei din credite bugetare, pentru multiplicarea metodelor de educație și a Competentelor prin Adaptarea la Nevoile Industriilor Competitive 591.000 lei din credite bugetare, proiectul ”Școli prietenoase în comunități implicate – 1.650.000 lei din credite bugetare, proiectul ”Comunități implicate, educație de calitate – 900.000 lei din credite bugetare, proiectul ”Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi” – credite bugetare 1.023.00 lei, proiectul ELECTRONIC INTERSHIP – 560.000 lei din credite bugetare, proiect Employ Mechanics – 591.000 lei din credite bugetare.

În 2019, vor continua mai multe proiecte finanțate de Ministerul Educației pentru câteva instituții de învățământ superior din Iași. Astfel, 50.000 de lei vor fi alocați pentru spațiile de învățământ pentru tehnologia prelucrării produselor agricole TPPA la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, dar și 1.200.000 de lei pentru spații pentru procesul didactic la aceiași insitituție de învățământ, iar alți 10.000.000 de lei vor fi alocați pentru mansardarea clădirii dedicate laboratorului didactic și de cercetare pentru virusologie. Și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași va continua un proiect finanțat cu 502.000 lei pentru Facultatea de Bioinginerie Medicală.

Județul Iași inclus în proiectul E-Cultura

Proiectul de buget al Ministerul Culturii și Identității Naționale a inclus județul Iași în cadrul construirii rețelei de şapte centre regionale care vor monitoriza şi coordona activităţile de digitalizare derulate la instituţiile arondate. Proiectul este intitulat E-Cultura și are ca principal scop digitalizarea patrimoniului cultural cu ajutorul tehnologiilor IT actuale, moderne, astfel încât moştenirea culturală naţională să poată fi păstrată, promovată şi transmisă generaţiilor viitoare.

Așa se vede județul Iași în analiza detaliată a bugetului pentru anul 2019. Dacă e mult sau puțin, rămâne să decidă fiecare în parte. Cert este însă, că sumele cuprinse în acest buget sunt mult prea diferite de cele pe care le aduc în spațiul public unii actori politici de la Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments