Grimus cântă alături de o orchestră simfonică la Iași, Cluj și București în cadrul proiectului ALTOrchestra 100

5 trupe de muzică alternativă acompaniate de orchestre simfonice unesc două stiluri muzicale diametral opuse sub același concept: ALTorchestra 100. Zdob și Zdub, Robin and the Backstabbers, byron, Grimus și The Mono Jacks vor concerta în această toamnă în circuit în 3 orașe, București, Iași și Cluj, împreună cu orchestre simfonice create special pentru acest proiect.

0
253 views
ALTorchestra 100

Trupa Grimus continuă seria de concerte ALTorchestra 100 care marchează 100 de ani de la Marea Unire prin unirea metaforică a două stiluri muzicale diametral opuse: rock alternativ și muzică simfonică. Aceștia vor concerta pe 20 noiembrie la Casa de Cultură a Studenților din Iași , pe 21 noiembrie la Cinema Florin Piersic în Cluj și pe 27 noiembrie pe Grand Cinema & More – Sala Epika (Băneasa Shopping City) din București.

Cu mai bine de 12 ani de activitate, clujenii de la Grimus au devenit o trupă-fanion a mișcării alternative de la noi din țară. Au lansat până acum patru albume de studio, cel mai recent – „Unmanageable Species” – în primăvara anului 2018, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby.

Cu compoziții când energice și optimiste, când profunde și pline de semnificații, Grimus aduc cu ei întotdeauna un spectacol sincer, elegant și plin de vitalitate.

Grimus- Privește-mă (Official video)

Intrarea la toate evenimentele este liberă, pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Invitațiile se vor putea elibera prin intermediul platformei www.iabilet.ro.

ALTorchestra 100 este un proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul proiectului, www.altorchestra100.ro.