Fost director de la Fisc, anchetat disciplinar. Firma lui Ungureanu a dirijat o companie care a păgubit statul

0
809 views

Corpul de control al Ministerului de Finanțe a  finalizat verificările în cazul lui Viorel Ungureanu cel care a fost director adjunct al Fiscului ieșean în perioada guvernării PDL

Unul dintre foștii directori ai Fiscului ieșean urmează să dea socoteală în fața comisiei de disciplină deoarece atunci când conducea Finanțele se ocupa și de unele afaceri. Mai mult decât atât firma pe care o controla și la care Viorel Ungureanu avea și calitatea de asociat și anume Expert Cont UCV SRL a beneficiat și de o rambursare de TVA de circa 10.000 lei tocmai în perioada în care Finanțele ieșene erau conduse și de Viorel Ungureanu. Ancheta în cazul lui Viorel Ungureanu a fost realizată chiar de Corpul de control al Ministerului de Finanțe. De asemenea, în cadrul acestei anchete, corpul de control al Ministerului de Finanțe a colaborat cu Direcția de Integritate din cadrul ANAF și asta deoarece faptele care i se imputau lui Ungurean îl plasau pe acesta fie în conflict de interese, fie în incompatibilitate. Asta deoarece  firma lui Ungureanu dobândise în perioada respectivă și calitatea de administrator al SC LDP SA, iar Fiscul avea de recuperat de la această fostă companie de stat aproape 7 miliarde lei vechi. În perioda respectivă, în timp ce Expert Cont UVC SRL administra defuncta LDP SA, Viorel Ungureanu avea printre atribuții în calitate de șef la Fisc și colectarea veniturilor care se cuveneau statului român sub formă de impozite, datorate de companiile cu capital de stat.

Bianca CRISTEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here