Monarhia flatuleză de drept bujin

    0
    1648

    Marele manager al filarmonicii bahluieze, dl prof. univ. dr. nea Buj’ Prelipcean, a fericit iar popolul cultural din tîrg cu un interviu epocal, prilej cu care a trîmbițat înspre norodul becisnic mai multe vești-bombă, mega-kilotonice, așa cum se cuvine unui asemenea măiestru & înțelept șef de trib.

    Mai întîi, trombonul managerial a vestit că, după lupte seculare, care au durat vreun sfert de veac, e posibil să poată începe, peste cîteva luni, construcția unui nou sediu al sărmanei filarmonici pe care o călărește de mulți ani. Uuuraaa ! Uuuraaa ! Vivat domnul nea Buj’ !

    Ce ziceți .. ? Că „ e posibil să poată începe “ și „ peste cîteva luni “  e ceva la fel de ferm ca o flatulență elefantină în Do major … ? Vuuai, dar se poaatee … ? Doar maestrul Buj’ e om serios. Ba chiar mare maestru, cu tot tacîmul : șorțuleț cu echer, talangă la gît și mănuși albe. El nu poate băga vrăjeli ieftine, că-l bate la popou Marele Arhitect al Universului …

    Poftim … ? Vrăjeala asta cu sediul nou a mai fost în program de cîteva ori … ? Mda, cam așa e . Ei, dar repetiția e mama învățăturii. Iar Celibidache făcea o grămadă de repetiții, de aia era așa mare și celebru, nuuu … ? Aaa, apropo : cre’că asta are legătură și cu faptul că dom’ manager a vestit lumii că orchestra de la Iași e super-mega-ultra: Este cea mai bună din țară și la nivelul celor din Austria sau Germania “ . Taadaaam ! Tobele, fortissimo !!!

    Ce, nu credeți faza cu „ ză best in Rumenia  “ & cumetri cu filarmonicile din Viena & Berlin … ? Îi pi buni, moo, sî moarî păru’ di la arcușu’ lu’ Negel Chenedi ! Mi-o zis miia un pre’tenar di la Chetriș, cari ține pi o verișoară a lu’ cehoaica ’ceea cari ’i măritată cu săr Saimon Ratl, derejoru’ di la Berlin, moo …

    Aaa, o mai zis ceva interesant ză veri big manager de la filarmonică : că peste ceva vreme o să lase locul unora mai tineri. Așaa, peste vreo douăzeci-treizeci de ani, probabil . Cînd fundația de la viitorul sediu va fi aproape turnată, iar mausoleul lu’ dom’ director va fi gata vopsit. Maro cu dungi roz.

    Lucian Postu

    0 0 votes
    Article Rating


    Abonează-te
    Anunță-mă
    0 Comments
    cele mai vechi
    cele mai noi cele mai votate
    Inline Feedbacks
    View all comments