Văduva miliardarului mort in nopatea de 23/24 ianuarie 2017 aduce clarificări în privința adevăratelor cauze ale morții sale:
„Ultima oară l-am întâlnit pe Dan în biroul roșu (așa obișnuiam noi doi să-i spunem) de la Unirea Shopping Center, unde a venit câteva zile la rand pentru a clarifica, împreună, o serie de aspecte legate de bunul mers al companiei. Rău-voitorii cleveteau că ar fi vrut să mă suspende din funcția de CEO si director general dar, de fapt, a venit să se convingă că informațiile mincinoase, care circulau despre mine, erau lipsite de temei.
A venit binedispus, așa cum era el mereu în prezența mea! Am discutat deschis, fără ocolișuri, ca doi prieteni la o cafea! Discuția m-a impresionat și, în timp ce vorbeam, nici nu mi-am dat seama că notam câte ceva pe hârtie!(așa obisnuiesc să fac când am orice întâlnire, adică să-mi notez ideile principale).
Era extrem de îngrijorat de faptul că urma să fie condamnat și încă nu reușise să se opereze la genunchi. Vorbind despre sanatatea lui, mi-a spus ca s-au îndesit crizele de sufocare și dureri apasatoare în piept, mai ales pe timpul nopții, sugerând o insuficiență cardio-respiratorie (care, conform IML, i-a și cauzat decesul). M-am oferit să-i aranjez o consultație la medicul care îi îngrijește de ani buni pe părinții mei și am convenit să facem asta când se mai liniștește cu procesul.
Apoi, s-a uitat lung la mine și, cu lacrimi în ochi, mi-a spus cu glas gâtuit:
-Să știi că dacă merg iar la închisoare, eu mă sinucid.
– Dodo!! Am tipat la el și i-am spus că nu are voie nici să gandească așa ceva dar s-o mai și spună!
Am vrut să-l contrazic si m-a oprit ferm.
– M-am gândit bine și asta este cea mai bună soluție pentru tine și Alexander. Si tu știi că atunci când îmi pun ceva în cap, nu mă las pana nu realizez!
Din nou am vrut să-l întrerup, dar a continuat, privind în pământ:
– N-o să fac un gest laș, ca Adrian, ci mă voi sinucide lent, refuzând tratamentul din închisoare. Ei or să-mi recomande să reduc sarea – eu o voi spori. Ei or să recomande să iau medicamentele la 6 ore, eu le voi arunca. Ei vor spune să nu mă mișc, eu mă voi ridica și voi umbla prin celulă sau camera de spital.
– Nu pot să cred! Nu vreau să cred asta! De ce să faci așa ceva? Și l-am luat de mână.
– Pentru ca să vă protejez pe tine și pe Alexander.
– Dar eu nu vreau asta! am exclamat.
– Însă eu așa vreau,e dorința mea și nu mă poate opri nimeni! mi-a răspuns, privindu-mă așa cum o făcuse de fiecare dată când, printr-o discuție cu mine, ajungea să ia o decizie dificilă.
– De ce ai face asta? l-am întrebat.
– Așa îl pot feri pe Alexander de arest și închisoare. El este slab, este singur și nu are relațiile și protecția pe care le-am avut eu. În plus, este sfătuit prost de Adriana, care nu are minte, doar gură care vorbește fără ea. Din păcate Alex mi-a facut-o, combinându-se cu ea care i-a mai și turnat copii pe bandă rulantă! Odată cu moartea mea, se oprește și procesul penal și se ridică sechestrul de pe averea noastră. Tu vei ști cum să negociezi cu cei de la DNA, astfel încât să nu-mi terfelească numele și onoarea, dar să obțină ceea ce îi interesează: zecile de milioane pe care le-au sechestrat. Și vor veni și alții, pe care tu îi știi foarte bine. Dă-le cat cer, cu condiția să nu-l mai hărțuiască pe Alexander. Singura lui speranță ești tu. Doar în tine mai am nădejde că îl vei feri de iadul prin care am trecut eu.
– Dar știi relatia dintre mine si el, că la sfaturile nepotrivite ale unora mă respinge!
– Nu contează. De dragul meu, te rog, treci peste tot ce-a făcut și ajută-l!
M-a luat de mână și m-a privit lung, în tăcere. Ochii lui transmiteau ceea ce cuvintele nu puteau exprima. Fiul său și cu mine eram persoanele în care se încredea pe deplin, pe care le-a iubit pană în ultima clipă. După 2-3 minute, a adăugat doar atât:
– Te rog să nu vii să mă vizitezi la închisoare! Vreau să mă ții minte așa cum am fost, așa cum sunt acum. Dar când vei afla că am murit, te rog mult să fii alături de Tanți (sora lui), să o ajuți dacă are probleme și să mă îngropați așa cum merit și asa cum ți-am povestit la înmormântarea părinților mei. Căci Alexander nu va putea veni…
Am plâns împreună câteva minute. Apoi mi-a dat drumul la mâini și m-a întrebat, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat:
– Mancăm ceva împreună?Ce ai vrea tu sa ronțăim?
Am comandat ceva de mâncare și am mâncat în biroul în care am lucrat de atâtea ori împreună, povestindu-ne amintirile din vacanțe! Eram pentru ultima oară împreună…
Soțul meu, Dan Adamescu, s-a stins pe patul de spital, după ce vreme îndelungată ,fără știrea doctorilor, nu și-a luat medicamentele prescrise, generând declanșarea unor complicații care au scăpat de sub control. A murit pentru a-și apăra fiul și onoarea.
Pentru cei 23 de ani cât am trăit și am muncit împreună, Dodo va fi mereu în sufletul meu și îi voi îndeplini cu sfințenie ultimele dorințe,asa cum i-am promis!”,mărturisește Carmen Adamescu.
