Bușoi: ‘PNL susține parafarea unui acord între România și Spania pentru obținerea dublei cetățenii’ – Stiri pe surse

0
93

„În calitate de prim-vicepreședinte PNL responsabil cu relațiile internaționale, am participat la Congresul Partidului Popular, care a avut loc zilele acestea în Spania, alături de Mihai Voicu, vicepreședinte PNL și deputat pentru Diaspora și Marius Ioan, președintele PNL Spania.

La Congresul Partidului Popular, care s-a desfășurat sub sloganul „Espana adelante” (“Spania înainte”) au participat peste 3.500 de delegați, dar și invitați speciali: Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, Manfred Weber, președintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European și Bruno Le Maine, deputat  în Adunarea Națională a Franței.

În cadrul evenimentului, Mariano Rajoy, prim-ministrul Spaniei, a fost reconfirmat în fruntea Partidului Popular. Totodată, congresul a reprezentat un bun prilej pentru ca Partidul Popular – care a câștigat alegerile din 2016 și conduce Guvernul spaniol – să-și exprime întreaga susținere pentru construcția europeană și dezvoltarea ei.

Sunt onorat că am avut prilejul să schimb câteva cuvinte cu premierul Rajoy, care s-a arătat preocupat de situația socio-politică din România, dar extrem de hotărât în a întări bunele relații de colaborare dintre țara noastră și Spania.

Pe parcursul deplasării în Spania, am avut, de asemenea, întâlniri cu reprezentanții din conducerea PNL Spania. Împreună vom sprijini, în continuare, comunitatea românilor din peninsulă, ca și pe ceilalți cetățeni români din țările UE, astfel încât să le fie respectate și garantate drepturile de cețățeni europeni.

În mod special pentru românii din Spania, PNL susține parafarea unui acord între cele două țări pentru obținerea dublei cetățenii. Acest subiect a fost deschis în vara anului 2015 de președintele Klaus Iohannis, în timpul unei vizite oficiale la Madrid, iar de acord ar putea beneficia cel puțin 900 de mii de români care locuiesc în Spania și care, dacă ar dori să obțină cetățenia spaniolă, nu ar mai trebui să renunțe la cea română. Acordul i-ar ajuta, de asemenea, și pe spaniolii care locuiesc în România și doresc să obțină cetățenia țării noastre.”, a spus Cristian Bușoi potrivit unui comunicat trimis pe adresa redacției.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments