Grav accident de circulație pe E85, în Suceava. Patru copii și doi adulți, aduși în stare gravă la spital

0
86 views

Şase persoane, dintre care patru copii, au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs pe drumul european E85, pe raza localităţii Dărmăneşti, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

 

O femeie aflată la volanul autoturismului care, cel mai probabil, a cauzat producerea accidentului a ieşit de pe un drum secundar în drumul european, fără să se asigure, fiind lovită de un alt autoturism.

 

Femeia şi cei patru copii ai săi, cu vârste cuprinse între 9 luni şi şase ani, care se aflau în maşină, au fost transportaţi de SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

 

Potrivit cadrelor medicale de la UPU Suceava, starea răniţilor nu este gravă.

 

La spital a ajuns şi o femeie rănită din celălalt autoturism.

 

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului.

 

(Sursa: radioiasi.ro)