UNANIMITATE. Legea dării în plată, adoptată în unanimitate de senatori

0
80

Legea dării în plată a fost adoptată de Senat în unanimitate. Un singur amendament a fost adoptat în plenul Senatului care spune că această lege se aplică celor care au credit până în 150.000 de euro. De asemenea, legea se aplică și persoanelor care au luat credit prin programul „Prima Casă”.

 

În total, au fost 119 voturi pentru această lege, nicio abținere și nici un vot împotrivă. Mai mult, toate grupurile parlamentare au votat în favoarea acestei legi.

 

Legea urmează să fie dezbătută și în Camera Deputaților, care este for decizional.

 

Legea dării în plată presupune că persoanele care au credite de locuințe pot ceda bunurile ipotecate către bănci, dacă nu mai au cu ce plăti împrumuturile, conform Agerpres.

 

Președintele Klaus Iohannis a cerut pe 18 decembrie Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată. Șeful statului a motivat că este atributul Legislativului să definească mai riguros termenii folosiți, astfel încât să fie eliminate neclaritățile și evitate confuziile.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments