VIDEO. Strania poveste a misterioșilor copaci care merg, din pădurile Ecuadorului

0
114

Din ce în ce mai des se descoperă fenomene extraordinare referitoare la arbori şi plante. În Ecuador, există o varietate de copaci care „merg”, sau mai bine spus datorită caracteristicilor lor reuşesc să se deplaseze aproximativ 20 de metri pe an. Dar cum este posibil acest fenomen?

 

Este nevoie de o zi întreagă pentru a călători din capitala Ecuador, Quito, în inima Rezervaţiei Biosferei Sumaco, Patrimoniu UNESCO, situată la circa 100 km spre sud-est. Călătoria presupune trei ore cu maşina străbătând marginea pădurii şi apoi, din orice punct, între 7 şi 15 ore cu barca, cu catârul sau mergând pe jos, străbătând un drum noroios, pentru a ajunge în inima pădurii. Dar efortul este meritat, deoarece odată ajunşi în mijlocul acestei păduri se poate face o descoperire destul de neobişnuită: copacii care merg.

 

Plantele, din specia Socratea exorrhiza, sunt poreclite „copaci mobili”. Complicatul sistem al rădăcinilor acestora, le permite să se mişte în mod constant în căutarea razelor solare, odată cu trecerea anotimpurilor.

 

 

Ei sunt capabili să se deplaseze aproximativ doi sau trei centimetri pe zi. Ghizii care însoţesc turiştii în pădurile ecuadoriene raportează de ani de zile despre aceste capacităţi extraordinare de deplasare.

 

Versiunea cea mai comună a istoriei se referă tocmai la faptul că plantele se deplasează zi după zi în căutarea razelor solare. Conformaţia rădăcinilor dă iluzia că aceşti copaci ar avea picioare (în galeria foto ataşată se poate observa această iluzie).

 

Dar nu toţi sunt convinşi de realele capacităţi de deplasare ale acestor arbori. Pentru oamenii de ştiinţă o parte a fenomenului rămâne încă un mister, unul dintre multele secrete ale naturii care ar fi cu adevărat fascinant de studiat.

 

Fenomenul copacilor care merg ar putea reprezenta doar o legendă, dar totuşi în Ecuador acest fenomen este descris ca fiind real. Atât de real încât a atras atenţia oamenilor de ştiinţă din lume.

 

Peter Vrsansky, paleontolog la Institutul de Ştiinţă a Pământului al Academiei Slovace de Ştiinţe din Bratislava, susţine că aceşti copaci sunt cu adevărat în măsură să se mişte tocmai datorită rădăcinilor lor.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments