Concurs naţional cu participare internaţională la Colegiul „C. Negruzzi”

0
150

Duminică, 1 iunie 2014, s-a încheiat la Colegiul „C. Negruzzi” Iaşi Concursul naţional cu participare internaţională „Ionel Teodoreanu”, ajuns la cea de-a IX-a ediţie. Săptămâna trecută au sosit la Iaşi 190 de elevi, veniţi din toate judeţele ţării şi din municipiul Bucureşti, precum şi o delegaţie formată din 9 elevi şi un profesor din Republica Moldova, laureaţi la competiţiile naţionale de profil, pentru a se confrunta într-un dialog al literaturii cu arta plastică, cinematografia şi teatrul.

 

 

Iniţiat în 2005 de Colegiul „Costache Negruzzi” şi Inspectoratul Şcolar Iaşi, concursul a intrat firesc în calendarul competiţiilor oficiale ale M.E.N., cunoscând în acest interval redefiniri impuse de exigenţele şcolii actuale.

 

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi a confirmat din nou valoarea acestui eveniment cultural şi educaţional, prin prezenţa prodecanului Facultăţii de Litere, profesor universitar doctor Antonio Patraş, preşedinte de onoare, care a acordat marele premiu al concursului, semn al colaborării constante şi al modelului academic oferit de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi pentru valorile învăţământului preuniversitar.

 

S-au acordat 32 de premii şi menţiuni M.E.N., precum şi zeci de premii speciale oferite de instituţii de cultură şi edituri de prestigiu, parteneri tradiţionali ai organizatorilor: editurile Polirom, Junimea, Adenium, Muzeul Literaturii Române, revistele de cultură „Timpul” şi „Cronica”.

 

Colegiul „C. Negruzzi”, iniţiator al concursului şi şcoală-gazdă, a selectat 10 din cei mai buni participanţi, pentru a le înmâna Premiile „C. Negruzzi”, ca o recunoaştere a spiritului de competiţie şi a preţuirii valorilor autentice ale şcolii româneşti. Succesul deplin al concursului s-a datorat şi implicării autorităţilor locale, Palatului copiilor şi Colegiului de Artă „Octav Băncilă” Iaşi.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments