Ponta: Banii din acciză merg la bugetul mare şi de acolo la infrastructură şi alte proiecte

0
44

 

 

Premierul Victor Ponta a declarat joi că banii din acciza pe carburant care va fi introdusă la 1 aprilie vor fi direcţionaţi către buget şi de acolo spre infrastructură şi alte proiecte bugetare.
 
 

‘Lucrurile sunt foarte clare. Banii din acciză, ca de altfel toate taxele şi impozitele, merg în bugetul mare şi de acolo sunt alocaţi aceştia plus alţii, că nu ajung doar aceştia, pentru proiectele de infrastructură, cofinanţarea proiectelor europene de infrastructură şi proiectele din bugetul naţional. Cheltuielile pentru infrastructura rutieră sunt mai mari decât veniturile pe care le luăm din acciză, dar acestea pot să asigure pentru anii care urmează cofinanţările necesare pentru Programul Operațional Sectorial Transporturi‘, a spus Ponta într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara miercuri că nu susţine varianta ca banii rezultaţi din majorarea accizei pe carburant să meargă la bugetul general, adăugând că într-o astfel de situaţie liberalii ar putea iniţia o moţiune de cenzură pe acest subiect.

 

‘Noi am fost de acord şi am susţinut introducerea acestei accize din două motive, fie pentru a crea spaţiul fiscal necesar pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator simultan (…), fie a doua variantă, care a fost agreată la acel moment la nivelul întregului Guvern şi anunţată public de prim-ministru, trimiterea acestor bani suplimentari rezultaţi din acciza pe carburanţi într-un fond special destinat investiţiilor din infrastructura mare, cu precădere construcţiei de autostrăzi’, a spus Antonescu.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments