SURPRIZĂ. Grigoriu, cercetat de ANI. Este chemat la audieri, dar nu ştie de ce, doar presupune: „O fi de la CET?”

0
517

Şeful Fiscului ieşean nu ştie de ce este în vizorul Agenţiei de Integritate, dar afirmă că plângerile aparţin fostului director, Corneliu Durdureanu. ANI nu comentează, fiind o anchetă preliminară.

 

Actualul director general al Direcției Regionale de Finanțe Publice Iași nu mai poate dormi noaptea. La finalul anului trecut, Ioan Grigoriu a primit o înștiințare prin care I se aduce la cunoștință că este anchetat de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit surselor din instituție ancheta a început după ce fostul director Corneliu Durdureanu a formulat o plângere. Aceleași surse spun că Durdureanu ar fi arătat faptul că printr-o firmă aparținând soției lui Grigoriu, s-ar fi pus presiuni pe firmele verificate anterior de șeful finanțelor.

 

 

Ioan Grigoriu, când încă nu-i îngheţase zâmbetul de pe faţă

Ioan Grigoriu consideră că este nevinovat și că altul ar fi motivul anchetei inițiate de ANI. ”Este o reclamație făcută de Durdureanu. Nu are legătură cu ce spuneți. Nu știu de ce mă cheamă cei de la ANI. Eu cred că ar avea legătură cu faptul că am fost în consiliul de administrație de la CET (Centrală Electrică de Termoficare Iași-n.r) în perioada 2001-2010. Alte lucruri nu știu. Sunt cu conștiința împăcată ”, a precizat Grigoriu.
Conform  lucrării ANI cu numărul 74/85/II, Grigoriu este urmărit din 2011 fiind invitat pentru clarificări pe data de 15.11.2013.
Contactat telefonic în repetate rânduri, Corneliu Durdureanu nu a răspuns pentru a oferi un punct de vedere.

 

 

 

ANI răspunde în doi peri

Reprezentanții ANI au confirmat faptul că Grigoriu este în atenția instituției dar fără să facă alte precizări. ”Dispozițiile legale aplicabile: În conformitate cu prevederile art.8 alin. (3) din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare. Principiile după care se desfășoară activitatea de evaluare sunt legalitatea, confidențialitatea, imparțialitatea, independența operațională, celeritatea, buna  administrare, dreptul la apărare, precum și prezumția dobândirii licite a averii. Având în vedere prevederile legale mai sus menționate menționăm că pe pagina de internet  a Agenției Naționale de Integritate sunt postate toate informațiile”, se arată în răspunsul ANI. În perioada următoare urmează ca ANI să publice rezultatele anchetei. 

 

Corneliu Durdureanu, fostul șef al Fiscului ieșean

Susținut de PSD

Ioan Grigoriu a devenit șeful Finanțelor la începutul anului trecut. Susținut de PSD, Grigoriu l-a înlocuit pe Durdureanu după ce acesta din urmă a fost demis. De aici și tensiunile dintre cei doi. În anii ”90, Ioan Grigoriu a fost și comisar șef al Gărzii Financiare Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments