GOLĂNIA POSDRU în toată splendoarea. Cum să spargi 100.000 euro pe spatele unor copii nevinovați (TEXT INTEGRAL)

0
679

Update

Directorul școlii Popricani, Simona Voinescu, a ținut să precizeze că la data semnării contractului cu ProWomen era doar cadru didactic al instituției, funcția de conducere fiind obținută în urma cu aproximativ un an.

 
Reţetă de drenare a banilor europeni: o fundaţie a crescut „implicarea socială a adolescenţilor” cu 94.200 de euro, fonduri UE.

 

Caz scandalos de drenare a banilor europeni, pe filiera POSDRU. Fundaţia Pro Women a derulat timp de 10 luni, în două comune din Iaşi, proiectul intitulat pompos „Clubul Abilităţilor de Viaţă Independentă a Adolescenţilor” (CAVIA). Pentru cei 94.200 de euro, fundaţia trebuia să crească „implicarea socială a adolescenţilor”, fiind vizaţi 290 de elevi din Horleşti şi Popricani. Irina Carmen Barbălată, preşedinta fundaţiei Pro Women, refuză să explice pe ce s-au cheltuit aceşti bani şi care a fost finalitatea proiectului.

 

Corecţii de 700 milioane euro

 

Sumele cheltuite anual de diverse fundaţii şi organizaţii ieşene sunt colosale. De la nivel guvernamental s-a anunţat deja faptul că România va suferi corecţii de 700 de milioane de euro, adică va trebui să returneze această sumă, după ce s-au găsit mai multe nereguli în derularea proiectelor. Potrivit informaţiilor oferite inclusiv de prim-ministrul Victor Ponta, cea mai mare parte a banilor sunt din Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Fundaţia Pro Women, cea care a admis că a lucrat cu bani publici, are un site neactualizat, iar unul dintre proiectele derulate vizează dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale adolescenţilor din Popricani şi Horleşti. Suma încasată pentru aceasta a fost de 94.200 de euro, adică salariul lunar a peste 400 de profesori.

 

 

Croit mănuşă pentru directoare

Proiectul, numit „Clubul Abilităţilor de Viaţă Independentă a Adolescenţilor”, s-a derulat în 2010, timp de 10 luni. La Popricani, nimeni nu pare să-şi mai amintească acum de proiectul realizat de Pro Women, deşi Primăria a fost partener. „Am fost noi parteneri la aşa ceva? Nu ştiu. Dar eu nu eram primar atunci. Noi avem acum Şcoala de Vară”, a susţinut primarul Valeriu Pârlog. Într-un final, o funcţionară din Primăria Popricani şi-a amintit câte ceva. „A fost un proiect, dar Clubul nu a mai funcţionat după ce s-au terminat banii. Primăria a pus la dispoziţie o sală în Căminul Cultural. S-a ocupat Simona Voinescu”, a explicat funcţionara. Simona Voinescu este nimeni alta decât directorul şcolii din comună, cea care are în grijă sute de copii, iar proiectul Pro Women viza tocmai „dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor”. Adică, croit mănuşă pentru ea.

 

 

„Nu mă încalţ cu fesul”

Intrigată de faptul că cineva vrea să afle care sunt efectele unul program de aproape 100.000 de euro la doi ani după finalizarea acestuia, Simona Voinescu a admis, într-un final, că a fost plătită de Pro Women. „Şi care-i problema? Face cineva ceva gratis? Am fost angajată eu şi o colegă”, a spus directoarea. A predat cursuri în schimbul banilor, aproximativ 800 de lei lunar, dar susţine că este competentă. „Am făcut curs de formator la Pro Women”, a declarat ea. Şcoala din comună dispune de profesori cu grad profesional mai mare, în timp ce Simona Voinescu este învăţătoare cu gradul II, dar competenţa ei este greu de contestat. „Am făcut facultăţi şi mastere, pentru că eu nu mă încalţ cu fesul”, a adăugat ea. De ce a fost ea selectată şi angajată de Pro Women? Poate şi pentru faptul că, din postura de director de şcoală, era una dintre puţinele persoane din comună capabilă să atragă la cursuri un număr mare de copii.

 

 

Aproape 2.000 euro pentru directoare

Din CAVIA nu a mai rămas mare lucru la Popricani, deşi şefa şcolii din localitate laudă proiectul de pe urma căruia a câştigat 8.000 de lei în 10 luni, pe lângă leafa de 1.800 de lei lunar. Materialele cumpărate la Popricani, din cei 94.200 de euro, sunt un videoproiector, un calculator, un aparat foto, câteva mese şi câteva scaune. În camera din Căminul Cultural se desfăşoară acum Şcoala de Vară, unde doi adolescenţi voluntari au grijă pe timpul zilei de 30 de copii. „Am fost la cursurile clubului şi am vrut să facem ceva similar. Copiii vin, îşi fac temele, sunt supravegheaţi”, a afirmat Dănuţ Niţă, elev seminarist şi voluntar în Şcoala de Vară. Aşadar, ceea ce a făcut Pro Women cu aproape 100.000 de euro a reuşit să facă un elev de liceu cu puţină bunăvoinţă şi fără vreun ban.

 

 

Pe ce s-au dus banii?

Irina Carmen Barbălată, preşedinta Pro Women, îşi aminteşte de CAVIA, dar va da detalii abia peste o săptămână sau două, pentru că „presa trebuie să înveţe că nu este organ de anchetă”. Între timp, bunurile cumpărate la Popricani sunt folosite. Mesele şi scaunele sunt la Şcoala de Vară, iar retroproiectorul este la şcoală, sub îngrijirea directă a directoarei Simonei Voinescu. Aparatul foto şi calculatorul sunt şi ele pe undeva, dar nimeni nu-şi aminteşte cu exactitate la cine. Pentru Simona Voinescu suma de 100.000 de euro pentru proiect nu este mare. „Copiii ăştia au învăţat cum să vorbească, cum să se prezinte la un interviu de angajare. S-au folosit consumabile, au fost salarii”, a justificat ea. La 800 lei lunar, cele două angajate din Popricani au „consumat” 16.000 de lei în cele 10 luni ale proiectului, adică circa 3.500 de euro. Dacă presupunem că situaţia a fost identică şi la Horleşti, atunci cheltuielile cu angajaţii s-au ridicat la aproximativ 7.000 de euro. „Dotarea” cluburilor a mai costat 2 – 3.000 de euro, ceea ce ridică costurile la vreo 10.000 de euro. Proiectul a fost însă de 94.200 de euro. Pe ce s-au cheltuit aceşti bani?

 

În cadrul proiectului derulat de Pro Women la Popricani, Primăria a pus la dispoziţie o cameră în Căminul Cultural. Au fost cumpărate câteva mese, câteva scaune, un videoproiector, un calculator şi un aparat foto. În plus, timp de 10 luni, Simona Voinescu (foto), directoarea şcolii, şi o colegă de-a acesteia au primit câte o indemnizaţie lunară de 800 de lei fiecare. Restul banilor până la 94.200 de euro pe ce s-a cheltuit?

 

De ce e importantă lista lectorilor

Lista lectorilor ieşeni care primesc bani din finanţările europene este extrem de importantă, pentru că la adăpostul ONG-urilor prosperă o seamă de funcţionari publici şi de politicieni. 7est a arătat, săptămâna trecută, faptul că atât Andrei Buiceag, directorul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS), cât şi cei doi jurişti ai instituţiei, câştigă sume însemnate din predarea unor cursuri. În consecinţă, 7est a contactat aproximativ 100 de furnizori de formare din Iaşi, cărora jurnaliştii le-au solicitat lista proiectelor cu finanţare europeană derulate în ultimii doi ani, lista lectorilor şi numărul de ore predate de aceştia. Au răspun
s doar 10 entităţi, care au susţinut că nu au derulat astfel de programe.

 

Foto: Andrei Buiceag, director AJVPIS

 

Legea tăcerii

Lista lectorilor, adică a celor care predau în cadrul cursurilor, a fost secretizată recent la îndemnul lui Andrei Buiceag, şefului AJPIS. El a solicitat furnizorilor de formare să completeze o cerere prin care să interzică divulgarea datelor din dosarul de autorizare. „Nu cred că 7est poate să solicite aceste date de la furnizorii de formare profesională, doar cu simpla motivaţie a realizării unui material de presă. Dacă presupun bine, doriţi să faceţi o analiză pe cursurile de formare profesională desfăşurate în cadrul proiectelor europene. În această situaţie nu înţeleg de ce aveţi nevoie de numele lectorilor şi numărul de ore prestate!!! În consecinţă, vă rugăm să vă adresaţi ANC Iaşi – dacă ei doresc şi au timp să vă dea această situaţie este numai decizia dumnealor!”, a transmis Irina Carmen Barbălată, preşedinta fundaţiei Pro Women.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments