Un articol semnat de Alexandru Constantin Chituță, actualul director al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, readuce în atenție personalitatea mitropolitului Vasile Mangra și contribuțiile sale la viața culturală, bisericească și națională a românilor din Transilvania. O prezentare echilibrată a acestuia nu poate însă evita episodul din septembrie 1916, când Mangra a semnat o circulară prin care era condamnată intrarea României în Primul Război Mondial. Documentul reprezintă unul dintre principalele motive ale controverselor care au însoțit memoria fostului mitropolit.
În articolul intitulat „Viața mitropolitului Vasile Mangra, între nedreptate și adevăr”, publicat în cotidianul „Ziarul Lumina”, Alexandru Constantin Chituță prezintă activitatea mitropolitului Vasile Mangra, insistând asupra contribuțiilor acestuia la dezvoltarea învățământului românesc, la cercetarea istorică și la susținerea intereselor naționale ale românilor din Transilvania.
Materialul evidențiază mai multe momente importante din activitatea lui Mangra, inclusiv implicarea sa în apărarea originii romane și a continuității românilor în spațiul fostei Dacii, precum și pozițiile adoptate în sprijinul școlilor românești din Transilvania.
Sunt aspecte importante ale biografiei sale, care merită cunoscute. Totuși, pentru o evaluare istorică completă, trebuie analizată și conduita sa din anul 1916, când România a intrat în război împotriva Austro-Ungariei.
Acest episod nu poate fi separat de biografia mitropolitului și nici de decizia ulterioară a Bisericii Ortodoxe Române de a nu-i recunoaște legitimitatea ocupării scaunului mitropolitan al Transilvaniei.
Activitatea națională și culturală a lui Vasile Mangra
Vasile Mangra a avut o activitate importantă în viața bisericească și culturală a românilor din Transilvania. A fost profesor la Institutul Teologic din Arad, publicist și cercetător al istoriei bisericești, implicându-se în susținerea învățământului românesc și a drepturilor naționale ale comunității pe care o reprezenta.
Alexandru Chituță amintește, între altele, disputa purtată de Mangra cu istoricul maghiar Rethy Lajos, care contestase originea romană a românilor și continuitatea acestora pe teritoriul fostei Dacii.
Începând din 1881, Vasile Mangra a intervenit în această polemică printr-o dizertație publică susținută la Arad, publicată ulterior în revista „Familia”, editată de Iosif Vulcan.

De asemenea, este amintită activitatea sa de la Oradea, unde a susținut școlile românești și folosirea limbii române în procesul educațional și în activitatea religioasă.
Un alt moment menționat este participarea sa, în 1906, la manifestările organizate la București cu prilejul expoziției naționale dedicate împlinirii a 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani și a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.
Aceste episoade demonstrează implicarea lui Mangra în viața culturală și națională a românilor transilvăneni. Ele nu înlătură însă necesitatea analizării deciziilor sale din ultimii ani de viață.
Alegerea ca mitropolit și relațiile cu guvernul maghiar
După moartea mitropolitului Ioan Mețianu, în 1916, s-a deschis procedura de alegere a unui nou conducător al Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei.
Vasile Mangra a beneficiat de sprijinul premierului maghiar István Tisza și al cercurilor guvernamentale de la Budapesta.
La 24 iulie 1916, a fost ales mitropolit, iar alegerea sa a fost confirmată de împăratul Franz Joseph la 10 septembrie 1916.
Numirea s-a produs într-un context politic complicat, în care autoritățile austro-ungare urmăreau să mențină controlul asupra populației românești din Transilvania.
La numai câteva zile după confirmarea alegerii, situația politică și militară avea să se schimbe radical.
Circulara din septembrie 1916 și poziția față de intrarea României în război
La 14/27 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei și a declarat război Austro-Ungariei. Armata Română a trecut Carpații și a început operațiunile militare în Transilvania.
Evenimentul a provocat reacții puternice din partea autorităților austro-ungare, care au exercitat presiuni asupra populației românești și asupra reprezentanților acesteia.
În acest context, la 8/21 septembrie 1916, la Oradea, a fost emisă circulara nr. 2602-1916 M., semnată de Vasile Mangra, Ioan I. Papp și Miron Cristea.
Documentul condamna intrarea României în război și solicita clerului să îndemne populația la fidelitate față de împărat și față de statul austro-ungar.
Circulara folosea un limbaj dur la adresa Armatei Române, militarii veniți din Regat fiind caracterizați drept „români ucigători de frați”.
Într-un alt pasaj, România era prezentată drept: „noul duşman, care râvneşte în chip atât de păcătos la ştirbirea şi stricarea hotarelor patriei noastre”.
Documentul este relevant pentru înțelegerea poziției adoptate de conducerea bisericească ortodoxă transilvăneană în toamna anului 1916.
Trebuie precizat că circulara nu a fost semnată numai de Vasile Mangra, ci și de episcopii Ioan I. Papp și Miron Cristea.
Conținutul acesteia rămâne însă un element important în evaluarea conduitei lui Mangra, mai ales prin raportare la aspirațiile naționale ale românilor transilvăneni și la intrarea României în război.
Presiunile autorităților austro-ungare – un context care trebuie luat în considerare
Analiza documentului trebuie făcută și în contextul situației românilor din Transilvania în anul 1916.
Autoritățile austro-ungare au luat măsuri represive împotriva unor preoți, intelectuali și reprezentanți ai comunităților românești, inclusiv prin arestări și internări.
În aceste condiții este legitimă întrebarea dacă semnarea circularei s-a produs exclusiv din convingere politică sau dacă asupra ierarhilor au existat presiuni.
Posibilitatea constrângerii nu trebuie exclusă din cercetarea istorică. Totuși, în lipsa unor documente care să demonstreze în mod direct circumstanțele în care Vasile Mangra a acceptat semnarea textului, nu se poate afirma cu certitudine că acesta a acționat sub amenințarea autorităților.
La fel, nu se poate stabili doar pe baza contextului general că a semnat din proprie convingere.
O cercetare completă ar trebui să analizeze corespondența vremii, documentele administrative și mărturiile referitoare la presiunile exercitate asupra conducerii bisericești.
Până la identificarea unor asemenea dovezi, circulara trebuie analizată atât prin conținutul său, cât și prin împrejurările istorice în care a fost emisă.
În contextul evoluției frontului și al situației politice, Vasile Mangra s-a stabilit la Budapesta. A murit la 14 octombrie 1918, înainte de Marea Unire de la 1 Decembrie.
Prin urmare, nu a mai fost martorul constituirii României întregite și nici al reorganizării instituțiilor bisericești românești din Transilvania în noul cadru statal.
De ce a fost contestată legitimitatea sa în Biserica Ortodoxă Română
După Marea Unire, alegerea lui Vasile Mangra ca mitropolit, realizată în 1916 în condițiile sprijinului guvernului maghiar, a fost reevaluată de conducerea Bisericii Ortodoxe Române.
Scaunul mitropolitan ocupat de acesta a fost considerat uzurpat, iar numele său nu a fost păstrat în Dipticele Bisericii Ortodoxe Române.
Controversa nu poate fi explicată exclusiv prin schimbarea contextului politic de după 1918. Ea trebuie pusă în legătură și cu poziția adoptată de Mangra în timpul războiului, în special cu circulara din septembrie 1916.
Este un episod documentat, care trebuie inclus în orice prezentare serioasă a biografiei sale.
Reabilitarea istorică presupune analiza tuturor documentelor
Articolul publicat de Alexandru Constantin Chituță în „Ziarul Lumina” readuce în atenție meritele culturale și bisericești ale lui Vasile Mangra și propune o reevaluare a personalității sale.
O asemenea reevaluare este legitimă în cercetarea istorică. Personalitățile trecutului trebuie analizate în complexitatea lor, iar contribuțiile lor nu trebuie ignorate din cauza unui singur episod controversat.
În același timp, reevaluarea nu poate însemna omiterea documentelor care au stat la baza contestării lor.
În cazul lui Vasile Mangra, circulara nr. 2602 din 21 septembrie 1916 reprezintă un document esențial. Conținutul său, semnăturile și contextul emiterii trebuie analizate împreună cu activitatea națională și culturală desfășurată anterior de mitropolit.
Nu se poate afirma, în lipsa unor dovezi, că Mangra a acționat fără constrângeri. Dar nici nu se poate presupune automat că semnătura sa a fost rezultatul unei amenințări.
Aceasta este diferența dintre o interpretare istorică și o presupunere.
Vasile Mangra a avut contribuții importante la viața culturală și bisericească a românilor transilvăneni. În același timp, a fost unul dintre semnatarii unui document prin care era condamnată intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei.
Ce lipsește din demersul de reabilitare propus de Alexandru Chituță?
Problema articolului semnat de Alexandru Chituță nu este prezentarea meritelor lui Vasile Mangra. Acestea există și trebuie recunoscute. Problema este dezechilibrul dintre argumentele favorabile recuperării memoriei mitropolitului și analiza episodului care a provocat ruptura dintre acesta și Biserica Ortodoxă Română.
Autorul insistă asupra patriotismului manifestat de Mangra în perioada activității sale de la Arad și Oradea, asupra contribuțiilor culturale și asupra sprijinului acordat școlilor românești. În schimb, circulara din 21 septembrie 1916, prin care România era prezentată drept dușman, iar militarii români erau caracterizați drept „ucigători de frați”, necesită o analiză critică pe măsura importanței sale.
O reevaluare istorică nu poate însemna doar recuperarea argumentelor favorabile unui personaj. Ea presupune și explicarea faptelor care au determinat contestarea acestuia.
Chituță ar fi trebuit să analizeze explicit responsabilitatea lui Mangra, relația sa cu guvernul condus de István Tisza și posibilitatea exercitării unor presiuni asupra ierarhilor români. Nu putem presupune nici că mitropolitul a acționat liber, nici că a fost constrâns, în absența unor dovezi concludente.
Prin urmare, demersul de recuperare a memoriei lui Vasile Mangra rămâne incomplet dacă nu tratează cu aceeași atenție atât meritele sale, cât și episodul din 1916.





















































