Zi dificilă pentru locuitorii din mai multe localități ieșene. APAVITAL anunță întreruperi programate ale furnizării apei potabile marți, 29 septembrie 2026, în Sârca, Osoi, Țuțora, Oprișeni și Chipirești. Alimentarea cu apă va fi oprită pentru efectuarea unor lucrări de igienizare a rezervoarelor.
În Sârca, comuna Bălțați, apa va fi oprită în intervalul estimat 08:00–20:00, pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă cu o capacitate de 200 de metri cubi.
În Osoi, comuna Comarna, întreruperea este programată între 07:00 și 22:00, pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă, fiecare cu o capacitate de 250 de metri cubi.
Probleme vor fi și în Țuțora, Oprișeni și Chipirești, unde furnizarea apei va fi întreruptă în același interval, 07:00–22:00, pentru igienizarea rezervorului de apă potabilă din Țuțora, cu o capacitate de 300 de metri cubi.


























































