Ianis Hagi, după ce Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de Suedia: „Eu cred că meciurile următoare vor fi mai bune”

0
15
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Potrivit Agerpres, el a mai declarat că echipa României trebuie să aibă mai multă încredere şi curaj în ceea ce pregăteşte la antrenamente.

„Cred că primul sentiment al echipei este că puteam mai mult, însă trebuie să avem mai multă încredere în noi, în ceea ce facem, în ceea ce am pregătit. Eu cred că meciurile următoare vor fi mai bune. Am avut şi noi ocaziile noastre. E adevărat că al doilea gol l-am luat dintr-o fază fixă, dintr-o lipsă de comunicare. Simţeam că puteam mai mult în această seară. Din ceea ce am lucrat săptămâna aceasta, cred că puteam să obţinem un rezultat mult mai bun”, a declarat Ianis Hagi la Antena 1.

Internaţionalul român a afirmat că până la meciul revanşă cu Suedia, România trebuie să câştige următoarele două partide şi să arate mai bine.

„Până la revanşa cu Suedia mai avem două meciuri de jucat, două meciuri de câştigat, de arătat mult mai bine. Trebuie să avem încredere mai mare în ceea ce facem, în ceea ce ne dorim, trebuie să avem mai mult curaj în ceea ce îşi doreşte Mister de la noi”, a spus Ianis Hagi.

El a subliniat că principala provocare pentru echipă este să aplice pe teren, pe durata întregului meci, ceea ce pregăteşte împreună cu stafful tehnic.

„Important este să aplicăm ceea ce ni se cere. Este un proces, asta este munca cea mai grea, să reuşim să jucăm un meci întreg, din minutul 1 până în minutul 90, ceea ce îşi doresc ei. Am avut şi faze bune în acest meci, dar nu am fost constanţi pe durata partidei. Asta este cel mai important, să reuşim să aplicăm pe teren ceea ce îşi doreşte stafful tehnic”, a încheiat Ianis Hagi.

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Naţiunilor.

Vedetele Alexander Isak (20) şi Viktor Gyokeres (43) au marcat golurile scandinavilor, în timp ce pentru România a înscris Dennis Man (29).

Selecţionata României va mai juca trei partide în Liga Naţiunilor în această fereastră internaţională, cu Bosnia-Herţegovina pe 28 septembrie (Arena Naţională, fără spectatori), cu Polonia pe 2 octombrie (Stadion Narodowy – Varşovia) şi din nou cu Suedia pe 5 octombrie (Arena Naţională).

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate